PSD pune tunurile pe Bolojan. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat vineri, la Digi24, că premierul Ilie Bolojan și-a condiționat mandatul de reforma administrației, însă aceasta nu va fi aplicată în forma propusă de el, cel puțin până în prezent. Vasilescu a subliniat că, în eventualitatea unei demisii, nu va exista o criză politică, întrucât protocolul de guvernare prevede că PNL va desemna imediat un nou prim-ministru.
PSD pune tunurile pe Bolojan
„Nu e în regulă ce face domnul Bolojan. Este nevoie de mai multă flexibilitate. El trebuie să înțeleagă că se află într-o coaliție, iar PSD are aproape jumătate din parlamentarii acestei coaliții. Nu putem să distrugem ceva ce mâine poate nu vom mai putea reface”, a spus Vasilescu.
Edilul a explicat că PSD nu își dorește plecarea premierului, ci doar o negociere pe marginea pachetului legislativ, astfel încât obiectivele reformei să fie atinse „prin alte căi, prin alte modalități”. „Politica este arta compromisului. Important este să iasă ceva bun din această reformă, atât cât se poate”, a adăugat ea.
În privința unei posibile demisii a lui Ilie Bolojan, Vasilescu a precizat că procedurile de numire a unui nou prim-ministru ar dura 3 până la 5 zile, timp în care guvernul ar rămâne neschimbat, cu excepția titularului funcției de premier.






