Tot săptămâna viitoare, social-democrații vor încerca să îi convingă pe colegii parlamentari să voteze și acordarea unui spor de 500 de euro pentru cadrele didactice. Un anunț în acest sens a fost făcut, astăzi, de președintele PSD, Marcel Ciolacu, la finalul ședinței Consiliului Politic Naţional al partidului.
„Luni, Senatul să introducă pe ordinea de zi stimulentul pentru profesori. PSD consdieră că aceștia sunt în linia întâi la fel ca și medicii. Este vorba de un stimulent identic de 500 de euro. Marți acesta va merge în Camera Deputaților și va trece prin vot final, rămânând să fie trimis către promulgare președintelui și vom vedea ce va face acesta, dacă va ataca și această lege sau nu la Curtea Constituțională", a afirmat Cilocacu.





