money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Puma, de vânzare

Publicat la 11.04.2007, 08:57:33

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Puma, de vânzare
Urmărește money.ro pe Google News
Grupul francez Pinault - Printemps - Redoute ofera 5,3 miliarde de euro pentru compania Puma. Francezii, care au în posesie mărcile de lux Gucci şi Yves Saint Laurent, au cumparat o participaţie de 27,1% din producătorul german de articole sport şi au lansat o ofertă publică de achiziţie a întregului pachet de acţiuni.

Cunoscutul producător de încălţăminte sport - pe care nume ca Pele sau Boris Becker l-au facut celebru - a primit o ofertă mai mult decât generoasă din partea grupului francez PPR, poprietarul marcilor de lux Gucci şi Yves Saint Laurent. În acest moment, Puma este la mare căutare, iar valoarea acţiunilor sale continuă să crească, pe fondul speculaţiior ca Nike, rivalul traditional de peste Ocean, ar dori să facă o contraofertă.

Puma a devenit o achiziţie interesantă încă din momentul în care Adidas a preluat Reebok, devenind un lider incontestabil pe piaţa europeană a încălţămintei sportive. Preţul oferit de grupul francez, specializat în producţia de bunuri de lux şi de distribuţie prin reţeaua de magazine FNAC, a fost cu 5% mai mare decât valoarea acţiunilor Puma la închiderea şedinţei de tranzacţionare din 5 aprilie, la bursa de la Frankfurt.

Pe piaţă existau deja zvonuri despre grupul Puma, considerat prea mic pentru a putea face faţă singur giganţilor producători de echipament sportiv precum Nike şi Adidas. PPR doreste sa extinda brand-ul Puma pe piata americană, cunoscută pentru apetitul faţă de încălţămintea sport. 

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite