Puma, gigantul german de echipamente sportive, nu doar că va avea pe etichete ”Made in China”, cum întâlnim deseori pe produse, și va avea și acționar principal chinez.
Puma va avea acționar principal chinez. Anta cumpără 29% din companie pentru 1,5 miliarde de euro
Tranzacția, despre care presa economică spune că a fost realizată integral în numerar, are o valoare de 1,5 miliarde de euro și marchează ieșirea familiei Pinault, moștenitori ai brandului, din acționariatul Puma. Pachetul de acțiuni a fost vândut de firma de investiții al familiei franceze sus amintită, condusă de François-Henri Pinault, președintele grupului de lux Kering. Acordul a fost anunțat oficial la Bursa de Valori din Hong Kong și presupune achiziția a peste 43 de milioane de acțiuni Puma, la un preț de 35 de euro pe acțiune. Anunțul tranzacției brandului german care se multă în China a fost primit pozitiv de piețele bursiere. În tranzacțiile de pre-deschidere, acțiunile Puma au crescut cu peste 14%, ajungând la 21,52 euro. Pentru Puma, operațiunea este văzută de analiști drept o veritabilă „linie de salvare”, în contextul în care compania s-a confruntat în ultimii ani cu scăderi de vânzări și un proces complex de repoziționare strategică într-o piață extrem de competitivă.
În comunicatul oficial, Anta Sports Products a subliniat că investiția are ca obiectiv consolidarea prezenței globale și a recunoașterii internaționale a mărcii, fără a afecta identitatea și linia creativă Puma. Grupul chinez a transmis că va sprijini brandul german pentru a-și atinge „întregul potențial”, menținându-i autonomia, identitatea și tradiția. Președintele Anta, Ding Shizhong, a descris tranzacția drept „un pas fundamental în strategia de globalizare multi-brand”, numind Puma „un brand emblematic, cu o moștenire extraordinară”.
Anta Sports cumpără branduri din industria echipamentelor sportive pe bandă. „Păstrăm identitatea și tradiția Puma”
Fondată în 1991, Anta Sports Products este astăzi unul dintre cele mai mari grupuri de articole sportive din lume și lider pe piața chineză. În 2019, Anta a coordonat consorțiul care a achiziționat Amer Sports, într-o tranzacție de aproximativ 5,2 miliarde de dolari, extinzându-și portofoliul cu branduri globale precum Wilson, Arc’teryx, Salomon, Atomic și Peak Performance.





