Putin, care a susţinut discursul de deschidere a Forumului Economic Mondial de Davos, a subliniat că lumea are nevoie de mai multe valute în care să se poată constitui rezerve (valută forte) şi mai multă deschidere politică din partea ţărilor care le-a emis.
Ţările ar trebui să evite principiul potrivit căruia statul poate rezolva toate problemele, a adăugat el.
În prima sa vizită la Davis, o mică staţiune din Alpii elveţieni unde se reuneşte anual elita economică din lume, Putin are onoarea să susţină discursul de deschidere al marii reuniuni anuale a capitalismului, organizată de Forumul Economic Mondial (WEF).
Putin este însoţit de vicepremierul Igor Şuvalov, de oficiali din Ministerul Economiei şi din cel al Finanţelor, precum şi de o delegaţie Gazprom şi oameni de afaceri importanţi, ca preşedintele Lukoil Vagit Alekperov şi oligarhul Oleg Deripaska.
Premierul rus va găzdui o recepţie miercuri seară, în cadrul căreia va discuta cu omologii săi chinez Wen Jiabao şi polonez Donald Tusk.
Rusia a avut rezultate economice proaste în ultimele luni şi se pregăteşte pentru recesiune în 2009, în timp ce rubla nu încetează să se deprecieze faţă de euro şi dolar. Pragmatic când este vorba despre afaceri, Putin este foarte conştient că ţara sa, în căutare de investiţii, nu îşi poate permite să aibă relaţii prea proaste cu partenerii săi economici.
Sursa: NewsIn
Putin cere lumii, la Davos, să nu recurgă la izolaţionism sau la egoism economic
Publicat la 28.01.2009, 18:44:44
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
