Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că războiul din Ucraina se apropie de final, criticând ţările occidentale pentru sprijinul acordat Kievului, relatează Reuters. El a oferit ca explicaţie pentru originea evenimentelor din Ucraina faptul că Kievul voia să se asocieze cu Uniunea Europeană.

352.000 de bărbaţi ruşi au murit

Pentru prima dată în acest an, publicaţiile media independente ruseşti Mediazona şi Meduza şi-au actualizat, pe 9 mai, estimarea globală privind pierderile militare ale Rusiei în Ucraina. Conform raportului lor, 352.000 de bărbaţi ruşi cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani au fost ucişi de la începutul invaziei pe scară largă din februarie 2022.

"Au început să intensifice confruntarea cu Rusia, care continuă şi astăzi. Cred că se apropie de final, dar situaţia rămâne gravă", a răspuns el când a fost întrebat dacă ajutorul occidental acordat Ucrainei merge prea departe.

Preşedintele rus a declarat, de asemenea, că nu se va întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski decât după ce va fi încheiat un acord de pace durabil.

Invazia Rusiei din 2022 asupra Ucrainei a declanşat cea mai gravă criză din relaţiile dintre Rusia şi Occident de la Criza rachetelor din Cuba din 1962, când mulţi se temeau că lumea se află în pragul unui război nuclear.

Putin a vorbit la Kremlin după ce Rusia a organizat cea mai restrânsă paradă de Ziua Victoriei din ultimii ani. Sărbătoarea naţională din 9 mai celebrează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial şi aduce un omagiu celor 27 de milioane de cetăţeni sovietici care au pierit în război.

Însă în cei peste patru ani de război din Ucraina - mai mult decât a durat al Doilea Război Mondial - victoria a fost greu de atins pentru Rusia. În cei patru ani ai celui mai sângeros conflict european de după cel de-al Doilea Război Mondial, forţele ruse nu au reuşit până acum să cucerească întreaga regiune Donbas din estul Ucrainei.

Războiul a ucis sute de mii de oameni, a lăsat zone întregi din Ucraina în ruine şi a secătuit economia Rusiei de 3 trilioane de dolari, în timp ce relaţiile Rusiei cu Europa sunt mai proaste decât în orice moment de la apogeul Războiului Rece.