”O atenţie deosebită va fi acordată implementării unui plan de acţiune global comun cu privire la programul nuclear iranian”, anunţă într-un comunicat preşednţia rusă.
Cei doi lideri urmează să discute despre ”o întreagă serie de probleme legate de cooperarea blaterală, inclusiv implementarea unor proiecte comune în domeniul comercial şi economic şi probleme de actualitate internaţională şi regională”, mai anunţă Kremlinul.
Rusia este, împreună cu Statele Unite, Regatul Unit, China, Franţa şi Germania, una dintre părţile Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.
Acest acord prevede o ridicare a unei prţi a sancţiunilor impuse Iranului, în schimbul unei reduceri drastice a ambiţiilor Republicii islamice în sectorul nuclear, plasat sub un control strict al ONU.


