money.ro
Piețe financiaremoney.ro

PWC: Publicitatea se va propaga, în cinci ani, pe toate căile

Publicat la 25.10.2008, 13:20:09

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
PWC: Publicitatea se va propaga, în cinci ani, pe toate căile
Potrivit studiului Price Watherhouse Coopers (PWC), internetul va fi principala cale de acces a publicului spre informaţie, divertisment şi media, ceea ce va duce la creşterea competiţiei între operatorii de cablu şi cei de telefonie, însă cea mai rapidă creştere o va înregistra piaţa de wireless. Popularizarea crescută a internetului va duce la dezvoltarea publicităţii în acest mediu, fie că este vorba de reclame pe site-uri, mesaje pe e-mail sau intervenţii plătite pe motoarele de căutare. Astfel, piata publicităţii pe internet va înregistra, în America de Nord, de exemplu, o creştere de aproximativ 20% pe an, ceea ce va duce la încasări de peste trei miliarde de dolari în 2012, faţă de 1,2 miliarde în 2007.

Şi televiziunea se va dezvolta odată cu trecerea la tehnologii avansate de propagare şi în principal la digitalizarea transmisiei. Piaţa reclamelor va încasa mai mult în special datorită popularizării televiziunii mobile şi a programelor specializate, care vor difuza spoturi pubicitare specializate. Consumatorii vor fi bombardaţi cu reclame pe telefoanele mobile, chiar dacă nu îşi înstalează televiziune mobilă, mai arată studiul PWC.

Un mediu de reclame foarte bun rămân ziarele şi site-urile de ştiri. În Europa şi Orientul Mijlociu, zone care formează şi în prezent cea mai mare piaţă de ştiri, se vor cheltui, în 2012, peste 83 de miliarde de dolari pentru accesul la ştiri, faţă de 72 de miliarde în 2007, puterea acestui mediu de informare ducând şi la popularizarea reclamelor din pubicaţiile şi de pe site-urile specializate.

În prezent, în Statele Unite, 7% din banii cheltuiţi pentru publicitatea în ziare reprezintă sumele plătite pentru reclame pe site-urile publicaţiilor respective, urmând ca, până în 2012, acest procent să se dubleze. Singura piaţă de ştiri care va înregistra scăderi va fi cea din Japonia, care va rămâne, totuşi, cea mai mare din Asia. Vor înregistra creşteri, dar nu semnificative, Indonezia, India and China.

Referitor la piaţa reclamelor stradale, studiul PWC arată că aceasta se va dezvolta mai ales prin tehnologizare. De exemplu, un panou digital care schimbă anunţuri la fiecare zece secunde generează profituri de până la 20 de ori mai mari decât panourile publicitare obişnuite. În ultimii ani, aproximativ 500 de astfel de panouri au fost instalate în SUA şi se preconizează că, până în 2012, vor fi instalate peste 500.000.

La nivel mondial, profiturile din abonamente la radiouri prin satelit se vor dubla în următorii cinci ani, de la 2,5 miliarde de dolari, în 2007, la 4,9 miliarde de dolari, în 2012.

Potrivit studiului menţionat, cea mai slabă creştere şi cea care influenţează cel mai puţin piaţa reclamelor este domeniul literaturii de specialitate. Cărţile vor avea mai puţină căutare, această piaţă fiind revitalizată sensibil prin folosirea mediului electronic şi a celui audio.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite