Cheltuielile postului public s-au ridicat, pe tot parcursul anului trecut, la 331,5 milioane de lei (100,45 mil. euro), adica 99% din bugetul anual. Prin urmare, postul a terminat anul 2007 cu un profit de 87.961 lei. “Prin aplicarea masurilor aprobate de Consiliul de Administratie, cheltuielile au fost mentinute sub nivelul veniturilor, prin aceasta societatea a inregistrat profit, realizandu-se principalul obiectiv economico-financiar stabilit pentru anul 2007”, se arata in raportul SRR. 

Potrivit raportului, pentru a indeplini obiectivul de a inregistra profit la sfarsitul anului, dar si ca urmare a veniturilor reduse, anul trecut nu au putut fi acceptate propunerile de crestere a salariilor angajatilor, astfel ca societatea este in al treilea an in care indexarea salariilor este inferioara indicelui inflatiei. Conform documentului citat, numarul mediu de salariati ai radioului public, la 31 decembrie 2007, era de 2.521 de persoane. 

In plus, in 2007 a crescut comisionul cedat societatilor colectoare de taxa radio, iar taxa radio s-a mentinut sub nivelul celui stabilit in 2001, desi in toti acesti ani inflatia a influentat negativ activitatea economica a institutiei. In plus, in 2007 s-a inregistrat o scadere a numarului de platitori ai taxei radio persoane fizice, rata de scadere fiind de peste 10.000 de persoane lunar. 

Postul public a cheltuit cea mai mare parte a bugetului pe materiale si servicii (53% din buget) si personal (38%). La categoria venituri proprii, SRR a atras o suma totala de circa 184 mil. lei (55,7 mil. euro), din care taxa radio a reprezentat peste 173 mil. lei (52,4 mil. euro), in timp ce veniturile din publicitate ale postului public de radio au fost de circa cinci milioane de lei (1,51 mil. euro), cu 93,6% mai mult decat in 2006. Veniturile din sponsorizari si donatii au ajuns la 580.909 lei (circa 176.000 euro). Agentia de stiri a SRR, RADOR, a adus venituri totale pe anul trecut de 402.035 lei (121.000 euro). 

Totodata, raportul mentioneaza ca radioul public a reusit sa stopeze declinul din ultimii ani in ceea ce priveste audientele. Astfel, dintre cele 11,7 mil. persoane care au ascultat radioul in medie zilnic, aproximativ 6,2 mil. (53%) au ales posturile SRR, se arata in raportul radioului public. SRR detine in prezent 18 posturi de radio, o agentie de presa, o editura si formatii muzicale precum Big Bandul Radio. indicatori SRR (mil. lei) ] Veniturile SRR au crescut constant din 2005 pana anul trecut Sursa: SRR