Consilierul prezidenţial Radu Burnete a afirmat că în cazul creşterilor de preţ la combustibil România trebuie să acţioneze rapid, dar fără să se arunce cu capul înainte. El consideră că mesajul preşedintelui Nicuşor Dan să mai aşteptăm o săptămână sau două până să începem să luăm măsuri excepţionale este cel mai potrivit.
”Cred că în clipa de faţă sunt importante două lucruri. Unul, trebuie să acţionăm rapid, fără să ne aruncăm cu capul înainte. Aici cred că mesajul preşedintelui că trebuie să mai stăm totuşi o săptămână, două, până să începem să luăm măsuri excepţionale e cel potrivit. Şi în acest timp ce facem? Discutăm şi Guvernul discută în principiu cu companiile şi se uită la toate aceste scenarii. Ministerul Energiei face, la rândul său, tot felul de scenarii, ce măsuri s-ar potrivi, în ce moment. Ministerul de Finanţe face scenarii apropo de accize şi aşa mai departe  dacă şi în ce condiţii ar fi posibil să umblăm la ele”, a afirmat Radu Burnete, sâmbătă, la Antena 3 CNN. El a adăugat că această perioadă în care lumea analizează este utilă, dar ”să anunţi în secunda doi o măsură, ca după aia să întâmple altceva, care te ia prin surprindere, nu e cel mai înţelept mod de a acţiona”. El a fost întrebat care ar fi cel mai negru scenariu şi dacă barilul de petrol ar ajunge la 180 de dolari, motorina ar putea ajunge la 17 lei litru în România. ”Acum dacă facem un Excel şi luăm regula de trei simplă, dacă barilul ajunge la 400 de dolari, ce se întâmplă cu preţul motorinei? Ăsta e mai degrabă un exerciţiu pe care comentatorii sau analiştii trebuie să-l facă. Eu cred că, din nou, ca decidenţi nu trebuie să panicăm lumea  Da, e posibil că preţul să sară de 10 lei. Eu cred că ce e important pentru oameni să înţeleagă e următorul lucru. Prin această strâmtoare, Ormuz, ieşeau în fiecare zi 10% din combustibilii pe care îl foloseşte planeta asta şi 20% din ţiţeiul pe care îl foloseşte planeta asta tot ca să-l transforme în combustibil. Deci aproape o treime din combustibilii pe care îi folosim pe planetă în clipa de faţă sunt blocaţi acolo. Asta ce înseamnă că cineva trebuie să consume mai puţin”, a mai afirmat Radu Burnete.