money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Radu Gheţea: BNR nu a ţinut cont de opinia bancherilor în noul regulament

Publicat la 21.08.2008, 09:06:10

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Radu Gheţea: BNR nu a ţinut cont de opinia bancherilor în noul regulament
Urmărește money.ro pe Google News

"În mare aş vrea să îmi arăt insatisfacţia că nu am reuşit să convingem BNR-ul în primul rând să renunţe total la această modificare, iar în al doilea rând nu am reuşit să convingem BNR că este necesară schimbarea anumitor prevederi din regulament", a declarat Radu Gheţea, preşedintele ARB.

În ciuda moficărilor aduse proiectului iniţial al BNR, bancherii sunt în continuare nemulţumiţi.

"Au fost făcute concilieri şi s-a ajuns la o formă care diferă mult de forma iniţială, dar personal nu consider că ne-am atins ţelul", a mai adăugat preşedintele ARB.

Până la publicarea regulamentului în monitorul Oficial, bancherii încă mai speră.

"S-ar putea să ne facă o surpriză Banca Naţională şi în momentul în care va fi publicat în Monitorul Oficial, să vedem că au accesat şi la unele dintre punctele de vedere ale noastre", a încheiat Radu Gheţea.

Preşedintele ARB a mai spus că reprezentanţii băncilor au solicitat BNR-ului, printre altele, să nu introducă obligativitatea fişei fiscale şi să facă diferenţa între creditele garantate şi cele negarantate.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite