Nu des găseşti în comunicatele BNR formulări de genul “înrăutăţirea percepţiei investitorilor străini asupra economiei româneşti, în condiţiile tensionării mediului politic”. Nu des găseşti formulări de genul “ecartul între ratele dobânzilor interbancare şi rata dobânzii de politică monetară s-a majorat, în contextul accentuării impactului asupra pieţei monetare, indus de nevoile substanţiale de finanţare a deficitului bugetar din trimestrul IV al anului curent”. În termeni simpli, mesajele se traduc astfel: statul, incapabil să îşi ţină cheltuielile sub control, se repede din nou în piaţa internă. Face concurenţă mai mare pe resursele împuţinate (bani), ceea ce amână ieftinirea creditului pentru populaţie. Nu păstrarea ratei de dobândă amână ieftinirea creditului, ci faptul că statul va fi prezent şi mai mult în piaţă. În fapt, ce constatăm după etapa reducerii ratei de dobândă-cheie de la 10,25% la 8%? Constatăm că prea puţini bani s-au dus în creditare. Nu se poate vorbi despre o revitalizare a creditului. “În plan monetar sunt de consemnat scăderea în termeni anuali a creditului acordat sectorului privat, în special în ceea ce priveşte componenta în monedă naţională a acestuia, precum şi dinamica înaltă a creditului acordat sectorului public” - este textul comunicatului BNR. Cu alte cuvinte, credite în lei au fost mai puţine, pârghia de dobândă, apăsată în jos, nu a folosit. A folosit, în schimb, statului. Care s-a împrumutat ceva mai ieftin, prin reducerea ratei de dobândă-cheie.
Vreau să vă descriu un mecanism aplicat de multe bănci centrale, inclusiv de banca centrală a României. Nici o bancă centrală nu poate finanţa direct deficitul bugetar. Dar o poate face indirect. Cum? Spre exemplu, injectând bani în piaţa monetară. Acolo unde băncile se împrumută între ele. Spre exemplu, banca centrală poate oferi lei la nivelul de 8% pe an (rata de dobândă-cheie). Băncile pot lua bani la nivelul de 8% şi să îi împrumute statului, cu dobândă de 10%. Un mecanism câştigător, nu-i aşa? Practic, băncile se capitalizează pe seama statului, care găseşte o variantă mai ieftină de dobândă decât alternativele. Schema ţine atât timp cât BNR este dispusă să o aplice. Doar că injecţiile de lei în piaţă sunt pe termene scurte, iar plasamentele pe care le vrea statul sunt pe termen mai lung. Băncile, atunci când plasează statului la 10%, se întreabă: dacă nu voi mai primi lichiditate la preţul de 8% şi va trebui să fac rost din piaţa monetară, la preţul de 10,5% pe an, ce fac atunci, pierd? Până acum nu au pierdut. Deficitul a fost finanţat indirect, iar băncile s-au capitalizat. Este diferit de data aceasta însă?
Este. Banca Naţională a României, trecută de febra propriilor alegeri, a ales să transmită semnale. Nu mai suntem de acord să ajutăm finanţarea unui deficit bugetar atât timp cât cheltuiţi banii pe prostii. Cel puţin, eu aşa citesc textul comunicatului care sună aşa: “Pe termen scurt, se prefigurează tendinţa de menţinere a ecartului dintre ratele dobânzii interbancare şi rata dobânzii de politică monetară”. Adică, BNR nu va inunda piaţa cu lei pentru finanţarea unui deficit majorat, printre altele, prin creşterea cheltuielilor cu salariile cu 9,2% în ultimele 12 luni. De data asta, statul chiar trebuie să taie cheltuielile, să majoreze veniturile, sau amândouă.
Şi totuşi, cine a beneficiat de reducerea ratei de dobândă-cheie de la 10,25% la 8% dacă asta nu a ajutat la relansarea creditării? Poate eu, care am contractat un credit în lei, indexat în funcţie de dobânda ROBOR din piaţa monetară. Spun poate, pentru că, deşi dobânda-cheie maximă din ultimii ani a fost de 10,25%, asta nu a împiedicat băncile să ridice dobâbda creditoare până la 10,25%. Acum a mai scăzut. Spre 15-16%. Muuuuuult peste dobânda-cheie a BNR. Băncile au exagerat cu majorarea ratelor de dobândă, iar în sensul celălalt, al reducerii lor, au mimat conformarea. În fapt, cât de generoasă este o bancă ce se împrumută de la BNR la dobânzi de 8%, de la clienţi la dobânzi de 9%, de la alte bănci la dobânzi de 10,5% şi plasează la dobânzi de 15%? Nu e deloc generoasă. În fapt, marjele dintre ratele de dobândă la depozite şi cele la credite s-au majorat. Aşa că nu văd modul în care reducerea ratei de dobândă-cheie a contribuit decisiv la ieftinirea creditelor deja în derulare. Cred însă că o oarecare ieftinire s-a produs de teamă. Le-ar conveni băncilor să se trezească cu utilajele în braţe? Sau cu garanţiile ipotecare executate când ele mai valorează poate 70% din valoare?
Ce alte mesaje mai transmite BNR? Pe termen scurt se prefigurează tensiuni inflaţioniste. Când în toată lumea se prefigurează tensiuni de scădere a preţurilor, la noi se vorbeşte despre majorări. “Accentuarea riscurilor legate de politicile fiscale şi de venituri, în contextul unui climat politic volatil” este un alt mesaj al BNR. Asta va duce în final tot la scumpiri. Şi la întârzierea ungerii mecanismului economic cu acea vaselină cunoscută sub numele de credit. Cu cât vaselina întârzie, cu atât întârzie şi recuperarea economică.
> Radu Soviani este redactor-şef al Business Standard. De asemenea, este realizator, editor şi prezentator la The Money Channel. Este doctorand în Monedă la ASE Bucureşti.
