“România se află într-o situaţie mai dificilă decât credeam şi decât o credea şi ea”, a spus Domnique Strauss-Kahn într-un interviu pentru France2. “Am spus NU reducerii salariilor cu 25% şi am sugerat în schimb o majorare a impozitelor pentru bogaţi”, a mai spus Dominique Strauss-Kahn.
Uite ce cred eu despre prima parte a declaraţiei : datele prezentate FMI de către România nu prezentau întocmai realitatea. Prezentau realitatea distorsionata, pe care şi ai noştri au ajuns să o mintă de atâtea ori, încât să o creadă. Altfel, nu pot să îmi explic de ce la jumătatea lui aprilie, Sebastian Vlădescu vedea mugurii creşterii economice, iar în 6 mai, Traian Băsescu anunţa o măsură nemaiîntâlnită de ajustare : un trimestru de muncă fără plată pentru bugetari, două luni de pensie fără pensionari. Atunci când datele au fost verificate, situaţia s-a dovedit a fi mult mai rea decât pretindeau ai noştri. Cum? Prin mistificare.
Uite ce cred eu despre partea a doua a declaraţiei lui Strauss-Kahn, cea cu impozitarea celor bogaţi. Probabil că este cea mai facilă interepretare aceea cum că Strauss-Kahn e în campanie electorală şi de aceea face declaraţii adresate francezilor. În fapt, Strauss-Kahn are mare dreptate :
Ce a sugerat FMI? Majorarea cotei unice de la 16% la 20%. Înseamnă asta o impozitare mai mare a celor bogaţi? Da, dar şi a celor săraci. Înseamnă asta o impozitare mult mai mare a celor bogaţi decât a celor săraci? Da.
Citeşte pe larg editorialul lui Radu Soviani pe platforma de comentarii şi analize Standard.ro
Radu Soviani: De ce administraţia nu înţelege ce spune şeful FMI. Şi de ce Strauss-Kahn are dreptate.
Publicat la 22.05.2010, 08:47:01
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
