Radu Stroe susţine suspendarea temporară a taxei de primă înmatriculare pentru autoturismele noi
Publicat la 17.11.2008, 16:13:46
Preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), Constantin Stroe, fost director general al Uzinei Dacia, a susţinut luni, la Piteşti, după întâlnirea cu preşedintele Băsescu, că sprijină suspendarea temporară a taxei de primă înmatriculare pentru maşinile noi.
Preşedintele ACAROM consideră că cea mai importantă măsură care poate scoate din impas industria constructoare de automobile este suspendarea taxei de poluare, transmite corespondentul NewsIn. "Prima măsură a fost suspendarea taxei de poluare la maşinile noi pe o perioadă de timp ca să ne permită să găsim şi alte soluţii pe termen lung. Actualul guvern nu mai are timp să facă ce s-a discutat azi aici. Vizita preşedintelui Băsescu e foarte binevenită. Dacă la omul numărul unu în stat ajunge un mesaj important pentru viitorul acestei industrii mi se pare că este cel puţin tonifiant, chiar dacă dumnealui nu are puterea executivă în mână. Situaţia de aici este una care îngrijorează. E caz fericit totuşi pentru că cel puţin după această vizită a preşedintelui, cele două puteri în stat, Preşedinţia şi Guvernul gîndesc la fel în domeniul industriei de automobile" a declarat Stroe.
Stroe a adăugat că el este optimist şi că situaţia s-ar putea îmbunătăţi la Dacia în primăvară. "De 20 de ani de când urmăresc eu statistica, lunile ianuarie, februarie şi martie sunt luni de comercializare slabă şi foarte slabă. După această perioadă, eu sunt optimist", a spus el.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Românii au strâns cureaua: comerțul scade cu 5% în primele opt luni

Actualitate
Probleme mari la Dacia: producția se oprește patru zile, iar compania pregătește un nou val de plecări voluntare

Actualitate
Afacerea de 5,6 milioane de lei a socrului lui Călin Georgescu, audiat de DIICOT
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
