La finalul anului 2006, banca avea active de 13,8 miliarde lei (4,09 miliarde euro) şi o cotă de piaţă după acest criteriu de 8,03%, situându-se pe poziţia a treia în sistemul bancar românesc, potrivit datelor publicate de banca centrală.
Raiffeisen Bank România avea la jumătatea acestui an o reţea de 337 de unităţi şi 5,145 de salariaţi, se arată în acelaşi raport. Afacerile bancare ale Raiffeisen de pe piaţa românească au înregistrat un avans semnificativ în special în privinţa veniturilor nete din comisioane, care au înregistrat cea mai mare creştere în rândul ţărilor din regiune în care grupul austriac are subsidiare bancare.
Subsidiara românească a gupului Raiffeisen s-a remarcat în primul semestru al acestui an şi prin depozitele mari constituite la Banca Naţională a României (BNR), care au contribuit semnificativ la avansul cu 7,4% până la 8,8 miliarde euro a împrumuturilor totale câtre alte bănci ale Raiffeisen International, divizia pentru afaceri din afara Austriei a grupului Raiffeisen.
De asemenea, aprecierea leului, forintului şi coroanei slovace a generat o creştere suplimentară a activelor Raiffeisen International cu circa jumătate de miliard de euro (sub 1% din activele totale).
Raiffeisen International a afişat un profit net consolidat de 401 milioane euro pentru primul semestru al acestui an, în creştere cu 39% faţă de perioada similară a lui 2006. Raiffeisen International are subsidiare care includ bănci şi companii de leasing pe 18 pieţe din Europa Centrală şi de Est, inclusiv pe cea românească, şi a deschis birouri de reprezentare în alte două ţări.
Grupul Raiffeisen este prezent pe piaţa românească prin Raiffeisen Bank România (a treia bancă de pe piaţă după active), Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, Raiffeisen Leasing, Raiffeisen Capital & Investment, Raiffeisen Asset Management şi Raiffeisen Investment Romania.
Raiffeisen Bank România şi-a sporit activele cu 6,4% în primele şase luni din 2007
Publicat la 09.08.2007, 15:09:45
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Impozit pe chirii: cum se declară și cât se plătește în 2026

Actualitate
Șomaj 2026: cât primești și cum se calculează indemnizația

Actualitate
Ce preferă copiii în locul telefonului, în vacanță

Actualitate
Economia frânează, inflația rămâne la două cifre. Avertismentul BNR pentru România

Actualitate
