În 2006, banca şi-a extins reţeaua cu 55 de noi unităţi la un total de 265 de sucursale şi agenţii, iar în 2007 Raiffeisen va deschide încă 100 de unităţi, în ton cu extinderea reţelei de vânzări a grupului în Europa Centrală şi de Est.

"Anul trecut am deschis 55 unităţi dar personalul a rămas cam tot la 4.700 de salariaţi pentru că ne-am concentrat anumite activităţi, precum funcţia de creditare", a spus preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen. Tot în 2006, banca a deschis două unităţi Casa Ta, specializate exclusiv pe creditele imobiliare, iar în acest an banca vrea să ajungă la zece astfel de unităţi, a spus, miercuri, preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen.

Conducerea băncii pune accent pe tendinţa de creştere constantă, atât a activelor, cât şi a profitabilităţii, depozitelor, creditelor, şi pe îmbunătăţirea raportului cost/venit. "În 2006 am avut un ritm foarte sănătos de creştere pe care vrem să îl menţinem şi pe viitor. Vrem să îmbunătăţim performanţa tuturor indicatorilor", a spus preşedinteşe Raiffeisen Bank România, în condiţiile în care anul trecut, profitul net al băncii a crescut cu 1,1% de la 52,3 la 52,9 milioane euro faţă de sfârşitul lui 2005, profitul brut a crescut cu 22% de la 50 la 61,1 milioane euro, iar activele au crescut cu 35% la aproape 4,1 miliarde euro. Cheltuielile operaţionale ale Raiffeisen Bank România au crescut în 2006 cu 16,3%, veniturile din dobânzi cu 21%, iar veniturile din comisioane au urcat cu 33%.

Veniturile din comisioane au avut un ritm de creştere mai ridicat decât cel din dobânzi şi ca urmare a faptului că banca a reuşit să ofere unui client mai multe produse, precum credite, plata utilităţilor, poliţe de asigurări, cash management, investiţii, schimb valutar, a explicat van Groningen. "Veniturile din comisioane sunt venituri mai stabile decât cele din dobânzi, de aceea fiecare bancă va încerca să obţină venituri din comisioane mai mari decât cele din dobânzi. Aceasta va fi tendinţa şi în România", a mai spus preşedintele băncii.

Van Groningen a spus că activitatea de retail a băncii creşte mai repede, în această perioadă, decât cea corporativă, dar volumele de credite acordate pe aceste sectoare sunt foarte echilibrate, iar Raiffeisen are ambiţia de a rămâne o bancă universală.

Sursa: NewsIn