Clubul Rapid a fost avertizat, miercuri, şi amendat cu suma de 3.500 de lei de Comisia de Disciplină a FRF, după incidentele de la meciul cu FC Argeş, din sferturile Cupei României, scor 2-0, se arată într-un comunicat al FRF.
"Clubul Rapid Bucureşti este sancţionat cu avertisment şi cu o penalitate financiară de 3.500 lei, în urma incidentelor petrecute la partida cu FC Argeş, din sferturile Cupei României Timişoreana (28.02.2007; lovirea cu o brichetă a jucătorului argeşean Daniel Bălan – minutul 47 şi aruncarea unei torţe în incinta terenului de joc – minutul 102, ambele acţiuni venind dinspre sectorul galeriei rapidiste)", se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Fotbal.
La partida Rapid-FC Argeş, scor 2-0, din Cupa României, disputată la Ploieşti pe 28 februarie, fundaşul echipei piteştene, Daniel Bălan, a fost lovit în cap cu o brichetă aruncată de un spectator, în timp ce se pregătea să repună mingea în joc după un out. Ulterior, în cea de-a doua repriză, unii dintre fanii Rapidului s-a bătut cu jandarmii.
Sursa: NewsIn





