Registrul Auto Român (RAR) începe o acțiune de informare și control la nivel național, menită să verifice modul în care operatorii economici care pun pe piață vehicule utilizate respectă prevederile Ordonanței de Urgență privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) și certificarea autenticității vehiculelor rutiere, a anunțat Registrul Auto Român.
RAR începe verificări stricte pentru respectarea legii privind cartea de identitate a vehiculului
RAR începe controalele ca urmare a sesizărilor primite privind comercializarea de vehicule utilizate pentru care nu s-a emis CIV. Instituția va verifica toți operatorii economici care oferă spre vânzare astfel de vehicule, pentru a se asigura că aceștia predau cumpărătorilor CIV, conform legislației în vigoare.
În conformitate cu art. 10 alin. (5) din OG 78/2000, „la înstrăinarea vehiculului rutier ultimul proprietar al acestuia are obligația de a transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului."
Scopul campaniei RAR este atât respectarea legii, cât și protecția consumatorilor care achiziționează vehicule anterior înmatriculate sau înregistrate în alte state. În plus, prin această acțiune se urmărește creșterea transparenței pe piața vehiculelor utilizate și întărirea disciplinei comerciale în domeniu.






