”Consumurile de gaze naturale, din luna decembrie 2021, realizate de Liceul “Mihai Eminescu” din Bârlad sunt corect facturate, în baza indexului citit şi comunicat de operatorul sistemului de distributie, cantităţile consumate fiind similare cu aceeaşi perioadă a anilor anteriori. Liceul „Mihai Eminescu” este una dintre cele mai mari unităţi şcolare din mun. Bârlad având circa 1.300 de elevi care beneficiază de aproximativ 50 de săli de clasă şi de toată infrastructura şcolară aferentă”, a transmis, miercuri seară, E.ON Energie România, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, preţul din contractul de furnizare a gazelor naturale încheiat între E.ON Energie România şi Liceul „Mihai Eminescu” este asemănător cu tarifele facturate altor unităţi de învăţământ, ţinând cont de creşterile substanţiale ale preţurilor de achiziţie a gazelor naturale naturale atât din România, cât şi de la nivel internaţional
”Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, categoriile eligibile de consumatori (unităţi de învăţământ, spitale etc.) pot beneficia de plafonarea preţurilor, începând cu luna noiembrie 2021, cu condiţia să transmită furnizorului o solicitare în acest sens, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere. Reducerile la factura se acordă începând cu luna în care a fost transmisă cererea către furnizorii de energie, cu excepţia lunii noiembrie 2021, pentru care cererea putea fi depusă şi în luna decembrie 2021. Pentru luna decembrie, Liceul “Mihai Eminescu” din Bârlad nu a beneficiat de efectele legii privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022- deoarece instituţia nu a transmis o solicitare în acest sens către furnizor, aşa cum prevăd normele legale”, a mai transmis compania.
E.ON Energie România precizează că, în cazul neîndeplinirii cerinţelor legale imperative, respectiv lipsa cererii şi a declaratiei pe propria răspundere, furnizorii nu pot, din punct de vedere legal, să acorde facilităţile respective pentru această categorie de consumatori eligibili.


