Numarul abonatilor a inregistrat o crestere mai mare numarul utilizatorilor de cartele prepaid, de 15,3% fata de 6,8%, in primul semestru din 2008, comparativ cu perioada similara a anului trecut.
„Acest lucru poate insemna ca romanii incep sa prefere abonamentul in detrimentul cartelei preplatite, in principal ca urmare a ofertelor din ce in ce mai atragatoare din partea operatorilor”, a declarat presedintele ANC, Liviu Nistoran.
Rata de penetrare a telefoniei mobile, in functie de numarul de cartele SIM valabile, a ajuns la 123% la jumatatea anului 2008.
La jumatatea anului 2008, din totalul de 26,5 milioane de SIM-uri, 17,9 milioane erau cartele preplatite valabile, din care peste 75% reprezinta cartele SIM preplatite efectiv utilizate.
La nivelul primelor sase luni din 2008, traficul de voce originat din retelele publice mobile a inregistrat o crestere de 50,3%, pana la 14,6 miliarde minute, fata de aceeasi perioada a anului trecut , din care peste 80% a fost realizat in interiorul aceleasi retele.
Pe piata locala de telefonie mobila opereaza cinci companii: Orange, Vodafone, Cosmote, RCS&RDS si Zapp.
Orange Romania, cele mai mare operator de telecomunicatii mobile de pe piata locala, avea 10,21 milioane clienti la sfarsitul lunii septembrie, in crestere cu 10% fata de perioada similara din 2007. Operatorul nu a furnizat informatii privind impartirea numarului de clienti in functie de servicii de abonament si cartele preplatite.
Voodafone Romania, al doilea mare operator de pe piata locala, avea 9,516 milioane de clienti la sfarsitul lunii septembrie, dintre care 65,3% sunt utilizatori de cartele prepaid.
Cosmote Romania a ajuns la un numar total de 5,2 milioane de clienti in primele noua luni ale anului, din care 18,2% sunt pe baza de abonament.
RCS&RDS are peste 1,2 milioane de clienti de telefonie mobila, iar Zapp aproximativ 500.000.
ANC este institutia care reglementeaza piata locala de comunicatii si servicii postale, cu o valoare estimata pentru acest an de cinci miliarde euro, in crestere cu 10% fata de anul trecut.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.