money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Rata şomajului din Ungaria a crescut la 9,7% în primul trimestru din 2009

Publicat la 28.04.2009, 09:14:46

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rata şomajului din Ungaria a crescut la 9,7% în primul trimestru din 2009
Urmărește money.ro pe Google News

Rata şomajului din Ungaria a crescut puternic, la 9,7%, în primul trimestru, potrivit datelor oficiale publicate marţi, în timp ce analiştii sunt de părere că numărul şomerilor ar putea creşte peste aşteptări, în contextul recesiunii, relatează Reuters,

Biroul Central de Statistică (KSH) a arătat că rata şomajului a crescut în primul trimestru din 2009 de la 9,1% în intervalul decembrie-februarie şi faţă de 8% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Analiştii chestionaţi de Reuters estimaseră ca rata şomajului se va apropia de nivelul de 10% spre finalul primului semestru.

Ungaria, care a ocolit un colaps financiar prin luarea unui împrumut de 25,1 miliarde dolari de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) în octombrie, se confruntă acum cu cea mai puternică încetinire a creşterii economice din ultimii 20 de ani. Guvernul se aşteaptă ca economia să se comprime cu 6% în 2009.

Sursa: NewsIn


Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite