Ratarea ţintelor de dezvoltare va duce la diminuarea bonusurilor oferite de companii
Publicat la 03.11.2008, 18:10:05
În acest sfârşit de an românii s-ar putea să nu primească bonusurile pe care le aşteptau. Iată un alt efect al crizei financiare internaţionale care împiedică anumite firme să-şi îndeplinească obiectivele propuse.
"Există companii care au îngheţat orice cheltuieli din perspectiva crizei financiare şi asta fără îndoială va îngheţa şi cheltuielile alocate bonusurilor," a precizat Rudolf Fedorovici, consultant HR Advice Human Resources.
Decizia este legata de performantele obtinute. "Cred că deocamdată previziunile nu sunt foarte clare, dar în principiu companiile ale căror bugete nu vor fi pe măsura asteptărilor în mod sigur vor da bonusuri mici. E o legatură foarte strânsă între îndeplinirea ţintelor şi obţinerea unui bonus," consideră Ruxandra Stoian, director PriceWaterhouseCoopers.
Acordarea bonusurilor, în retail spre exemplu, va ţine cont de performanţele individuale ale angajaţilor într-o măsură şi mai mare decât până acum. Pe de altă parte, există şi firme pentru care criza poate fi un pretext. "Există însă companii în care bonusul nu este determinat pe baza unei formule foarte clare ci este mai degrabă discreţionar şi în aceste cazuri se poate întâmpla ca o altfel de politică investiţională a companiei să determine bonusuri mai mici," a adăugat Ruxandra Stoian.
Mulţi angajatori sunt încă în etapa calculelor. "Deocamdată este prematur să ne pronunţăm. Aşteptăm rezultatele de sfârşit de an ca să vedem unde vom fi cu rezultatele financiare şi acest lucru îl vom şti probabil abia în luna ianuarie. Însă estimarea noastră este că lucrurile vor merge normal că în fiecare an," a declarat Gabriel Măţăuan, director HR şi relaţii publice Lafarge.
Domeniile în care este aşteptată o scădere a bonusurilor sunt cel imobiliar, cel financiar şi cel al producţiei bazate pe export, în special industria auto.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
