Războiul mondial a început! Italia avertizează: Trebuie să îl oprim
Publicat la 05.06.2022, 13:55:19
Semnal de alarmă din Italia. Conflictul din Ucraina a declanșat un alt război, și anume cel al pâinii, iar de aici, lucrurile ar putea fi și mai rele.
Ministrul de externe al Italiei, Luigi di Maio, a declarat sâmbătă că "războiul mondial al pâinii a început deja" din cauza blocării cerealelor în Ucraina, care împiedică accesul la grâne a numeroase ţări vulnerabile.
Totodată, pe lângă războiul declanșat de criza cerealelor, el a mai adăuga că există și "riscul ca noi conflicte să izbucnească în Africa", transmite EFE.
"Războiul mondial al pâinii este deja în desfăşurare şi trebuie să-l oprim. Riscăm (să ne confruntăm cu) instabilitatea politică în Africa, cu proliferarea organizaţiilor teroriste, cu lovituri de stat: toate acestea, ca urmare a crizei cerealelor cu care ne confruntăm", a avertizat Di Maio.
Sursa citată aminteşte că, înainte de invazia rusă, Ucraina era unul dintre principalii exportatori mondiali de cereale şi fertilizatori pentru agricultură, iar mărfurile sale erau fundamentale pentru securitatea alimentară în regiuni precum Orientul Mijlociu sau nordul Africii.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
AfD pune Europa pe jar! Alice Weidel vrea Germania în afara EURO și din Schengen

Europa
UE investește 30 de miliarde de euro în fabricile AI ale Europei. România, printre țările implicate

Europa
Ești cetățean european. Cine ți-a luat înghețata? Sau ai mâncat anul trecut mai mult de 7 litri?

Europa
Zeci de mii de morți în Europa din cauza caniculei! Trei țări raportează un bilanț dramatic

Europa
