Articolul 7 din Tratatul UE numit și ”opțiunea sau arma nucleară” poate lăsa Ungaria fără drept de vot în UE, dar procedura e lungă şi complicată.   În raportul prezentat de eurodeputata ecologistă Judith Sargentini, guvernul condus de Viktor Orban a fost acuzat de atacuri asupra mass-media, a minorităților, dar și asupra sistemului juridic. Partidul aflat la putere încearcă să-şi convingă electoratul că alta e de fapt problema.   “Decizia parlamentului european nu e nimic mai mult decât o mică răzbunare împotriva Ungariei, pusă la cale de politicienii pro-imigrație. A fost luată o decizie de condamnare a Ungariei și a poporului maghiar pentru că noi, maghiarii, am demonstrat că migrația nu este un proces necesar. Și această migrație poate fi oprită”, a transmis Peter Szijjarto, ministrul maghiar de externe.  
Mai mult, şeful diplomaţiei ungare acuză nereguli la vot în Parlamentul Europei: majoritatea necesară, de două treimi, nu ar fi fost obţinută dacă se luau în calcul şi cele 48 de abţineri, spune el. La Budapesta, însă, unii au salutat votul.   mai multe, pe ProTV