Piețe financiaremoney.ro
Reacţii la decizia S&P de a reduce ratingul României - Cristian Sima: Este foarte bine!
Publicat la 29.10.2008, 08:47:08
"După părerea mea downgrade-ul pe care l-a făcut S&P a fost făcut în grabă şi nu este unul meritat în momentul de faţă. Nu cred că România e cea mai vulnerabilă ţară din regiune. Sunt alte ţări care au apelat mai mult la ajutoare FMI. Nu avem 20 de miliarde de euro datorii pe termen scurt," a declarat Ionuţ Dumitru, economist şef Raiffeisen Bank.
Dorin Ghidiu, senior Broker Vanguard pune decizia S&P pe seama unei prudenţe excesive provocate de contextul economic internaţional.
"S&P a avut aceeaşi atitudine faţă de băncile americane. Din dorinţa de a-şi recăpăta credibilitatea, agenţiile de rating tind să reacţioneze mult mai prompt la anumite vulnerabilităţi. Noi tindem să punem asta pe seama teoriei conspiraţiei şi nu cred că trebuie să gândim aşa pentru că există vulnerabilităţi," a precizat Dorin Ghidiu.
Cristian Sima, preşedinte WBS Holding, consideră că un rating mai scăzut va îndemna la o politică economică mai prudentă.
"Este foarte bine chiar dacă au exagerat, şi au exagerat. Când a dat faliement Enron şi Anderson a băgat tot sectorul de audit în criză toţi cei care făceau audit aveau grijă să dea audite cât mai proaste. E foarte bine că s-a întâmplat aşa pentru că acum o să suflăm şi în iaurt după ce alţii s-au fript cu ciorba. Poate aşa nu o să mărim salariile, nu o să mărim deficitul bugetar," a explicat Cristian Sima.
Citeşte mai mult despre criza financiară internaţională pe www.lumeaincriza.ro
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



