Real hypermarket nu mai accepta la plată tichete Euroticket din 4 ianuarie, având în vedere faptul că firma nu şi-a onorat obligaţiile privind decontarea bonurilor de masa, au declarat pentru The Money Channel, reprezentanţii Real.
Lanţul de hipermarketuri a demarat procedurile legale de recuperare a daunelor.
Businessul Euroticket a fost achiziţionat la începutul acestui an de compania Edenred fosta Accor Services România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa tichetelor valorice. Edenred a cumpărat însă doar afacerea, adică portofoliul de clienţi, mărcile comerciale, echipamentele de productie, nu şi societatea Euroticket Company.
În prezent, pe Registrul Comerţului compania Euroticket apare ca fiind în stare de dizolvare, cu sediul expirat la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut. Reprezentanţii Euroticket nu au putut fi contactaţi. Oficialii Edenred au declarat că nu cunosc existenţa unei situaţii de acest gen.





