Recep Tayyip Erdogan a ținut miercuri, în fața unor deputați turci care strigau „Allahu Akbar”, un discurs dur împotriva Israelului și a Occidentului și a susținut că Hamas nu este o „organizație teroristă”, ci una care luptă pentru libertate.
„Aveam planuri de a vizita Israelul, dar acestea au fost anulate. Nu vom mai merge", a declarat în parlament șeful statului turc, potrivit AFP. Erdogan s-a întâlnit pentru prima dată cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în septembrie la New York.
„I-am strâns mâna acestui om, am avut intenții bune, dar el a abuzat de noi", a continuat el într-un discurs virulent, în fața unor deputați înfocați care scandau „Jos Israelul" și „Allahu Akbar” (Dumnezeu este mare).
„Relațiile ar fi putut fi diferite, dar, din păcate, acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată", a adăugat președintele turc.
„Nu veți găsi niciun alt stat a cărui armată să se comporte cu atâta lipsă de umanitate", a continuat el, referindu-se la represaliile efectuate de Israel în Gaza ca răspuns la atacul sângeros lansat de Hamas împotriva Israelului la 7 octombrie, care s-a soldat cu 1.400 de morți, majoritatea civili, potrivit estimărilor israeliene.
Erdogan a declarat că gruparea palestiniană nu este o organizație teroristă și că membrii săi sunt un „grup de eliberatori care își protejează pământul".
„Hamas nu este o grupare teroristă, este un grup de eliberatori care își protejează pământul", a spus el. Șeful statului a atacat, de asemenea, „puterile occidentale (care) varsă lacrimi pentru Israel și nu vor să-i vadă pe israelieni uciși".
Președintele turc a criticat de asemenea, „puterile occidentale (care) varsă lacrimi pentru Israel și nu fac nimic altceva", acuzând „incapacitatea lor de a opri Israelul".
„Faptul că cei care au mobilizat lumea în favoarea Ucrainei nu s-au pronunțat împotriva masacrelor din Gaza este cel mai flagrant semn al ipocriziei lor. Atâta timp cât oameni nevinovați continuă să moară în Gaza, nicio navă sau avion trimis în regiunea noastră nu va aduce pacea", a adăugat el.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.