Anul acesta ar fi trebuit să marcheze amplul proces al listărilor unor companii strategice controlate de stat la Bursa de Valori din București (BVB). Cel puțin asta anunța programul privatizărilor, pentru 2012, al Oficiului Participațiilor Statului și Privatizărilor în Industrie (OPSPI). De pe lista privatizărilor – Transgaz, Transelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Tarom – doar o singură ofertă a fost finalizată, cea secundară a Transelectrica, prin care s‑a vândut un pachet de 15% din acțiuni. Oferta a avut succes și a indus imediat speranța că și celelalte vânzări de acțiuni se vor derula în termenele stabilite. Așteptările au fost, totuși, prea mari, în contextul unui an electoral, în care luptele politice au înăbușit orice acțiune cu bătaie strict economică. În aproximativ trei luni, cât au mai rămas până la sfârșitul acestui an, în cel mai bun caz vom asista la o singură listare, probabil cea a Transgaz. Șeful OPSPI, Remus Vulpescu, declara recent, privitor la stadiul ofertelor de vânzare de acțiuni, că „la Transgaz este o chestiune de zile până la finalizarea prospectului de ofertă secundară“. Cât privește celelalte companii, „la Romgaz, oferta este în lucru, în stadiu avansat, și ne străduim și cu Nuclearelectrica“.
LIPSĂ DE VIZIUNE. Listările anunțate de autorități nu pot fi considerate, în nici un caz, mari privatizări de stat, pentru că vânzarea unui pachet de 10–15% din acțiunile unei companii, fie ea și strategică, nu înseamnă privatizare. Este mai mult un exercițiu de a atrage atenția investitorilor asupra unor companii românești și de a acorda o mai mare importanță pieței de capital. Se vede limpede deosebirea radicală de abordare a problematicii privatizărilor societăților naționale a autorităților noastre, de orice coloratură politică au fost/sunt acestea, comparativ cu abordarea poloneză. Statul polonez a avut o strategie clară de vânzare a unor companii și a folosit piața bursieră, pe care a reușit să o transforme, în câțiva ani, într‑un hub regional. Statului român i‑a lipsit viziunea, dar și imboldul de a acționa concertat, la nivel de instituții, în interesul național. Iar această carență se regăsește și la alte paliere, unde există pretenția însușirii modelului capitalist, și ne referim chiar la piața de capital. Lupta de interese de la cel mai înalt nivel al statului este replicată perfect în comunitatea brokerilor. Mulți dintre aceștia recunosc faptul că nu este suficient ca statul să aducă emitenți la bursă, pentru ca piața de capital să se dezvolte, ci este necesar și efortul lor de a convinge companii private mari să se listeze la BVB. „Brokerii trebuie să fie mai activi în atragerea de companii private. Trebuie să punem marfă pe tarabă“, spune scurt și la obiect Răzvan Pașol, președintele Intercapital Invest, companie de brokeraj care a participat la oferta secundară a Transelectrica. Pașol admite că România are o experiență limitată în lansarea ofertelor publice inițiale – în ultimii 13 ani s‑au finalizat doar 14 IPO (ofertă inițială de vânzare de acțiuni) de companii și doar cinci IPO de fonduri, toate de valoare redusă – și că bursa locală este mică, de aceea consideră că este important ca ofertele să fie adresate, în special, investitorilor internaționali.
FLEXIBILITATE MAXIMĂ. Așa cum se întâmplă la nivelul întregii economii, și piața de capital are nevoie stringentă de bani străini. Dar, pentru ca investitorii internaționali să fie atrași, cel puțin la subscrierea în oferte de vânzare de acțiuni, se impun mai multe îmbunătățiri, pornind de la acțiunea comună a tuturor factorilor implicați până la simplificarea normelor în vigoare. În primul rând, mecanismele ar trebui adaptate cerințelor și experienței investitorilor internaționali, pentru ca procedurile de pregătire și derulare a ofertelor să fie flexibile și moderne, susține președintele Intercapital Invest. Ce ar trebui să facă, concret, statul? „Să simplifice procedurile de participare la licitații, să acorde mai multă importanță experienței intermediarului, și nu costului, și să impună parametri și termene ale ofertelor adaptate pieței“, continuă Răzvan Pașol. La rândul său, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, arbitrul pieței de capital, ar trebui să aprobe rapid prospectul de ofertă, să permită metode flexibile de participare, cum ar fi subscrierea prin telefon sau posibilitatea alocării discreționare. Cât privește BVB, instituția bursieră trebuie să sprijine cu toate mijloacele promovarea ofertelor. De altfel, nimic nou. Despre toate acestea se discută de mai mulți ani, cel puțin în zona pieței de capital. Dar, pare‑se, există o nevoie intrinsecă de repetare a acelorași chestiuni și de reacție eventual la voci străine, care trag alarma că nu mai e vreme de somn sau ignoranță. „Toți actorii implicați – BVB, CNVM, Depozitarul Central, Guvernul, Parlamentul, alte autorități, companii, investitori etc. – trebuie să accepte schimbări radicale de paradigme“, declară Martin Hinteregger, șeful departamentului Corporate Finance din cadrul grupului bancar austriac Erste. În opinia sa, 50% din succesul unei IPO îl asigură managementul profesionist, cu experiență în domeniul de activitate al companiei respective și care convinge că are o strategie coerentă. Un mesaj asemănător transmite și Daniel Dăianu, profesor de economie: „Avem nevoie de management performant, de transparență“. Cu toate că statul a convenit cu reprezentanții FMI să numească la toate companiile ce ar urma să fie privatizare management privat, deocamdată bate pasul pe loc. Cel puțin în cazul Romgaz, Transgaz sau Transelectrica, au trecut mai mult de două luni de când Executivul a anunțat că vor fi îmbunătățite caietele de sarcini pentru firmele de executive search, care ar urma să recruteze CEO și administratori pentru aceste companii. Toată atenția este, însă, îndreptată către Oltchim, a cărei privatizare ar cântări greu pentru actualul guvern. În tot acest timp, reprezentantul OPSPI încearcă să convingă, la workshopuri, precum cel organizat recent de BVB, unde instituția de stat a fost partener, alături de Depozitarul Central și grupul bancar Erste, de flexibilitatea autorităților în privința privatizărilor anunțate. Testul flexibilității îl va reprezenta următoarea ofertă pe listă, Transgaz. Va fi chiar un reper pentru stat: „Dacă Transgaz va avea succes, vom fi încurajați să facem și alte listări“, precizează Remus Vulpescu. El lasă să se înțeleagă că statul și‑a învățat lecția din eșecul ofertei Petrom, de anul trecut, și nu va mai merge pe principiul „dacă nu primim un preț minim, nu facem listarea“. „Nu se mai face confuzia între control și beneficii“ și se urmărește eficientizarea companiilor, dă asigurări Vulpescu. Prețul din ofertă are un impact important asupra dezvoltării viitoare a pieței de capital, prin creșterea credibilității în piață și atragerea investitorilor locali, spune Hannes Takacs, Managing Partner la compania de consultanță CAPMEX, companie care a acordat consultanță în oferte derulate pe circa 50 de burse din lume. Takacs oferă un argument clar celor care susțin că listarea societăților controlate de stat la BVB ar trebui urmată de o altă listare, pe o piață mai mare. „Este recomandată evitarea listărilor duble, pentru a atrage investitorii internaționali pe bursa locală și a stimula, astfel, creșterea lichidității pieței“, spune specialistul CAPMEX.
Pentru piața de capital, ofertele statului sunt o uriașă oportunitate de dezvoltare. Pentru stat, însă, bursa este doar un mijloc, susține Daniel Dăianu. Statul nu trebuie să vândă acțiuni pe piața de capital doar pentru a o ajuta să se dezvolte. Este o IPO cea mai bună cale de privatizare a unei companii sau este mai indicată vânzarea directă? Aceasta este prima întrebare pe care trebuie să și‑o pună autoritățile înainte de pregătirea unei societăți pentru privatizare, susține Martin Hinteregger. Bursa are un avantaj, la acest moment, evidențiat de Daniel Dăianu: „Piața de capital este o alternativă care se conturează cel mai proeminent, în condițiile în care băncile nu sunt dispuse să își asume riscuri suplimentare“. Dacă bursa pierde și acest tren, nu mai poate spera să devină un jucător regional. Chestiune valabilă și pentru stat, dacă ratează eficientizarea/privatizarea companiilor pe care le controlează.
