money.ro
ActualitateMoney.ro

Reducerea datoriei și inovația, prioritățile cancelarului Angela Merkel în noul mandat

Publicat la 05.10.2013, 11:43:14

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Reducerea datoriei și inovația, prioritățile cancelarului Angela Merkel în noul mandat

Reducerea datoriei și investițiile în inovație sunt cele două priorități anunțate sâmbătă de cancelarul Angela Merkel pentru cel de-al treilea mandat la conducerea guvernului german, transmite AFP.

'Trebuie să începem să returnăm din muntele de datorii', a declarat Merkel în interviul video săptămânal difuzat pe internet, răspunzând unei întrebări legate de 'principalele evoluții economice pentru viitoarea legislatură'. 'Și trebuie să investim în educație și cercetare', a spus Merkel, afirmând că dorește să consacre cercetării în următorii ani 3% din PIB-ul Germaniei.

 

 

Angela Merkel a început vineri discuțiile cu Partidul Social-Democrat (SPD) pentru formarea unei 'mari coaliții', după victoria în alegerile legislative din 22 septembrie. O nouă întâlnire între conservatorii cancelarului și social-democrați a fost fixată pentru 14 octombrie.

 

 

Investiția în educație face parte din prioritățile afișate de SPD, în programul său electoral.

 

 

Merkel a subliniat sâmbătă provocarea pe care o reprezintă îmbătrânirea populației germane pentru economia statului. 'Germania va intra relativ devreme în tranziția demografică. În realitate suntem deja. Provocarea va consta înainte de toate în faptul de a crește numărul persoanelor active de peste 60 de ani (...) Avem nevoie de imigranți și imigrante cu o bună formare', a spus Angela Merkel, adăugând că mai sunt multe de făcut în ce privește politica privind imigrația.

 

 

'Avem o imigrație în creștere provenind din alte țări europene, în special persoane tinere. Și cred că trebuie să avem o abordare mai deschisă. Europa nu trebuie să se dezvolte doar ca un spațiu comun pentru schimburile comerciale, ci și ca un spațiu comun pentru piața muncii', a declarat cancelarul german.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite