Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (în prezent, Raiffeisen Bank) finanţa întreprinderile agricole şi agroindustriale, în timp ce Banca de Investiţii (în prezent, Banca Română pentru Dezvoltare - Grup Societe Generale) acorda credite pe termen lung şi era responsabilă de finanţarea investiţiilor. Casa de Economii şi Consemnaţiuni (actuala CEC Bank) deţinea monopolul în mobilizarea economiilor populaţiei şi aloca o parte din resurse sub forma împrumuturilor pentru construcţia de locuinţe.

Trecerea României la economia de piaţă a determinat şi modificarea radicală a organizării şi funcţionării sistemului bancar ce a evoluat odată cu dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice.

Reforma sistemului bancar în România a început, de fapt, în decembrie 1990, când autorităţile au propus elaborarea unei noi legislaţii bancare menite să favorizeze dezvoltarea unui sistem bancar modern de tip occidental. Astfel, sistemul monobancar specific economiei cu planificare centralizată a fost înlocuit cu un sistem organizat pe două niveluri: Banca Naţională a României şi băncile comerciale. În noile condiţii, BNR a fost reorganizată, asumându-şi responsabilitatea de a conduce politica monetară şi de a exercita funcţiile specifice unei bănci centrale. Activităţile comerciale ale BNR au fost transferate unei bănci nou-înfiinţate - Banca Comercială Română (BCR), care la data înfiinţării îşi începea activitatea cu o parte din personalul transferat de la banca centrală, iar pe baza protocolului încheiat, prelua un activ şi un pasiv în valoare de 273 miliarde de lei. În cadrul acestui proces de transformare a sistemului bancar, băncile specializate au fost convertite în bănci comerciale universale şi, totodată, au fost înfiinţate bănci cu capital privat autohton şi străin, precum şi sucursale ale unor bănci străine.

Pe fondul unei legislaţii confuze, dar permisive, la data de 16 iulie 1990 a fost înfiinţată prima bancă românească cu capital privat, Mindbank. Aceasta a fost urmată în acelaşi an de Bankcoop şi de Banca Comercială “Ion Ţiriac”, apoi în 1991 de băncile Credit Bank, Dacia Felix şi Bancpost. Anul 1992 a fost marcat de înfiinţarea Băncii de Export-Import a României (EximBank), bancă specializată în susţinerea exporturilor, şi a Băncii Româneşti. În anul 1993 au fost înfiinţate Banca de Credit Industrial şi Comercial şi Banca Transilvania. Băncile private nou-înfiinţate, deşi mult mai slabe decât băncile de stat sub aspectul capitalizării şi al reţelelor teritoriale, au reuşit ca, prin orientarea spre obţinerea de profit şi prin dinamism, să declanşeze începutul unei concurenţe reale în sistem. În acelaşi sens, al creşterii concurenţei, a acţionat şi renunţarea treptată în cazul băncilor de stat la specializarea autoimpusă şi dezvoltarea de către acestea a unor activităţi care până atunci constituiseră apanajul exclusiv al celorlalte bănci, cum ar fi, de exemplu, atragerea de depozite de la populaţie, activităţi de plăţi externe, creditarea anumitor sectoare economice. Pe de altă parte, intrarea pe piaţă a unor instituţii de credit private a însemnat şi apariţia unor pericole noi. Lipsa de onestitate a unora dintre acţionari, precum şi insuficientul control exercitat de alţi acţionari asupra conducătorilor băncilor aveau să ducă ulterior la apariţia unor situaţii de încetare a plăţilor, în cazul unora dintre bănci.

La sfârşitul anului 1991 erau active în România nouă bănci şi cinci sucursale ale unor bănci străine. În 1992, existau deja 17 bănci, în 1993 erau 20, iar în 1994 erau 27. Creşterea numărului de jucători nu a fost însă însoţită de o creştere corespunzătoare a volumului creditului neguvernamental sau de o îmbunătăţire a stării de sănătate a sistemului bancar. Principala problemă cu care s-a confruntat sectorul bancar în aceşti primi ani de tranziţie a fost generată în primul rând de volatilitatea deosebită a mediului economic. Inflaţia ridicată şi imprevizibilă a făcut practic imposibilă evaluarea viabilităţii acţiunilor economice propuse de clienţi pentru finanţare.

Modificările în legislaţie au fost frecvente şi substanţiale, generând incertitudini cu privire la evoluţia unor întregi sectoare economice. Apariţia companiilor private, în condiţiile unui cadru legislativ confuz, a deschis poarta comiterii unor fraude şi a expus băncile unui risc cu care în ultimii patruzeci de ani nu fuseseră obişnuite şi căruia nu erau pregătite să-i facă faţă - riscul de credit.

 Economia României în 1989
 Citește și: