Postul public de televiziune emitea trei ore zilnic şi cu programe “parţial-color”. “Viaţa satului”, “Ora armatei” sau “Telejurnal” erau aproape singurele programe TV la care românii aveau acces. Acum, există, potrivit CNA, 248 de licenţe de televiziune, dintre care 141 sunt transmise prin satelit, iar restul - terestru.
Presa scrisă era mai puţin un business şi mai mult un instrument de propagandă şi educaţie în spiritul doctrinei comuniste, concentrată în câteva sute de publicaţii. Faţă de 1999, numărul de publicaţii din 1989 era de circa zece ori mai mic. Presa se rezuma la câteva cotidiene, inclusiv locale, la care se adăugau o serie de periodice, de la săptămânale culturale la lunare pentru femei şi pasionaţii de cinematografie. Pe lângă Scânteia şi omonimul adresat tinerilor, pe piaţa cotidienelor se remarcau România liberă, Informaţia şi publicaţiile sportive. Presa de nişă era, la rândul ei, axată pe valorile regimului, de la revista pentru copii Cutezătorii la Gazeta Matematică şi revista Pentru patrie. Editorii încercau totuşi “să păcălească” regimul şi să acopere cât mai multe tipuri de public şi informaţie, cu reviste culturale ca Flacăra şi România literară, dar şi publicaţii precum Femeia şi Cinema. La sfârşitul anului, presa a jucat un rol definitoriu în propagarea informaţiei şi impunerea ideii de libertate, Scânteia, de exemplu, fiind transformată în Scânteia poporului.
Economia României în 1989
Citește și:
- Anul economic 1989, marcat de plata datoriei externe
- De la presa de partid la mass-media
- Piaţa farmaceutică valora două miliarde de lei în 1989
- IT&C-ul din Epoca de Aur
- Reforma sistemului bancar
- Electricitate cu porţia şi benzină pe cartelă
- Autoturisme Dacia pentru cafea din Columbia. Românii aşteptau cinci ani pentru o maşină
