Fermierii care nu respectă drepturile angajaților riscă să piardă subvențiile agricole, începând cu 2025.

Aceasta este una dintre măsurile adoptate de Parlamentul European pentru a combate abuzurile din fermele agricole. Decizia vine ca răspuns la numeroasele cazuri semnalate în Uniunea Europeană, inclusiv cele care implică muncitori români exploatați în țări precum Italia și Germania.

Fermierii au criterii stricte pentru protecția muncitorilor

Conform noilor prevederi, acesști fermieri vor fi evaluați pe baza mai multor criterii ce vizează condițiile de muncă ale angajaților. Achim Irimescu, ministru plenipotențiar al Reprezentanței României în UE, explică, potrivit ProTV.
„Opt ore pe zi, ce salariu primește, ce avantaje financiare primește, cum este tratat. Dacă un lucrător agricol se plânge că a fost dezavantajat, se face o anchetă, și inspectorii de muncă verifică situația. Dacă neregulile se confirmă, fermierul poate pierde o bună parte din subvenții.”

Această măsură vine pe fondul abuzurilor raportate în diverse state europene, unde muncitorii români au fost adesea expuși condițiilor de muncă inumane. Spre exemplu, un român care a lucrat într-o fermă din Italia a câștigat recent despăgubiri de 50.000 de euro în instanță, după ce a dovedit că a fost exploatat.

Abuzuri și în fermele din România

Problemele nu sunt limitate la alte țări. Abuzurile din fermele românești sunt la fel de grave. Inspectorii de muncă au desfășurat peste 1000 de controale în acest an, aplicând 1300 de amenzi pentru nerespectarea normelor de sănătate și securitate. Printre cele mai frecvente probleme se numără:

Corina Constantin, vicepreședintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, subliniază că directiva europeană va forța fermierii să îmbunătățească condițiile pentru angajați:
„Cu această directivă, probabil se vor îngriji mai mult ca spațiul de cazare să fie amenajat corespunzător, să aibă căldură pe timp de iarnă, apă curentă.”

O măsură drastică, dar necesară

Decizia Parlamentului European este considerată de specialiști ca fiind una „drastică”, dar necesară pentru a responsabiliza fermierii. Bogdan Chipurici, manager de politici și programe pentru agricultură, explică:
„Discutăm despre condiții precare de lucru în vestul Europei pentru cetățenii români. Sperăm că această strategie să sprijine acei muncitori și să descurajeze abuzurile.”

Un pas spre protejarea muncitorilor din agricultură

Intrarea în vigoare a noilor reglementări în 2025 va pune fermierii europeni în fața unei responsabilități mai mari. Respectarea drepturilor muncitorilor nu va mai fi doar o obligație morală, ci și o condiție esențială pentru a beneficia de sprijin financiar.

Măsura este un semnal clar că Uniunea Europeană ia în serios combaterea exploatării muncitorilor agricoli, atât în vest, cât și în est, protejându-le drepturile și condițiile de viață.