Potrivit unui comunicat al Camerei Deputaţilor semnat de deputatul PDL Iustin Cionca Arghir, preşedintele Comisiei pentru Regulament, şi transmis, marţi, AGERPRES, cele mai multe articole din Regulament au fost armonizate cu decizia Curţii Constituţionale nr.989/2008, potrivit căreia toate hotărârile care nu privesc modificări ale regulamentelor parlamentare se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Deciziile Curţii Constituţionale nr.1596 şi nr.1598/2011 presupun modificarea procedurii reexaminării legilor la solicitarea preşedintelui şi impun revotarea legii în ansamblul ei înaintea retrimiterii la promulgare.
"În cursul procedurii de dezbatere a proiectului de hotărâre, membrii comisiei au considerat că este necesar să introducă şi alte modificări. S-a detaliat şi clarificat procedura încetării mandatului de deputat prevăzută la art.208 şi 209. S-a abrogat art.201 din Regulament care menţiona instituţia supleantului, specifică listelor electorale, deoarece sistemul electoral s-a modificat", se arată în comunicatul citat.
Proiectul de hotărâre şi raportul aferent se vor depune la Biroul Permanent în vederea înscrierii pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.