Relaţia cu Franţa şi Germania trebuie privilegiată, prin concepte noi şi susţinute, inclusiv prin recuperarea creatoare a trecutului comun. Astfel, moştenirea germană din Transilvania sau Banat, rolul monarhiei de origine germană, izvoarele germane ale Junimii şi partidului conservator clasic trebuie repuse în contextual actual. Tânăra generaţie de origine săsească şi şvăbească trebuie reangajată în redescoperirea ţării de origine a părinţilor şi străbunilor. Casele parohiale şi bisericile luterane, precum şi cetăţile fortificate ale saşilor din Transilvania, în prezent părăsite sau uitate, trebuie integrate unui patrimoniu de interes public româno‑german actualizat, cu deschiderea sponsorizărilor private, în România, Germania, Austria, Elveţia sau Luxemburg. Iniţiativa şi partea leului trebuie să revină României. România are nevoie de reabilitarea moştenirii sale germane, mai mult decât ţările germanofone.
Un circuit turistic intens mediatizat al acestor obiective se va alătura folosirii lor ca filiale externe, de vacanţă, ale unor universităţi germane şi austriece, legate academic şi tradiţional de Europa Centrală, în general, şi de Transilvania, în special. Aici pot fi invitaţi profesori din România şi ţările respective, iar cursurile pot fi oficializate de Ministerul Educaţiei şi universităţile respective. Reînsufleţirea trecutului comun, cursuri de vară, de învăţare a limbii germane şi române, dar şi a dialectelor germane din Transilvania, pentru urmaşii saşilor şi şvabilor, sau întâlniri periodice ale unor forumuri universitare, guvernamentale şi economice pe teme de interes naţional şi central‑sud‑est‑european.
Un program de recuperare creatoare a trecutului poate fi pus în aplicare şi la Bucureşti, Iaşi, nordul Moldovei şi nordul Transilvaniei, dedicat evreimii de origine română.
Bucureştiul era în 1938 al treilea mare oraş populat de evrei din Europa, după Varşovia şi Berlin. În inima Bucureştiului, arhitecţi româno‑evrei inovatori, reprezentanţi iluştri, de renume mondial, ai modernităţii artistice, au construit case şi edificii publice, astăzi uitate sau înregistrate doar în manuale de arhitectură. Locul lor în istoria comună, a României şi Israelului, poate fi transformat într‑o temă permanentă de evocări, întâlniri, dezbateri, călătorii turistice, culturale, prin angajarea unor universităţi, muzee sau instituţii ale celor două state.
Aniversările unor momente politice importante din ultima jumătate de secol, în relaţiile României cu China, trebuie să se transforme în rampa de relansare a prieteniei dintre cele două ţări. În China se mai află la putere, nu pentru mult timp, ultima generaţie de oameni politici legaţi de România sau care ştiu cât a contat relaţia ţării lor cu România. Această ultimă şansă trebuie dezideologizată şi activată, inclusiv ca premisă pentru relansarea relaţiilor politice şi economice între România şi China. Un program permanent, susţinut de guverne, instituţii cultural‑academice şi sponzorizări private, trebuie oficializat la nivelul relaţiilor dintre România şi lumea arabă, mai ales în lumina marilor transformări din acest spaţiu. Dincolo de alianţele de serviciu euroatlantice, revitalizarea relaţiilor din istoria recentă cu spaţiile enumerate mai sus, prin metode moderne de reîntâlnire a oamenilor cu amintirile lor încă vii, va asigura României un loc pe harta emoţională a ţărilor dinamice şi inconfundabile, cu personalitate proprie, cu propriile referinţe şi afinităţi regionale şi internaţionale, de care au nevoie şi alţii, fără să le impunem noi, propagandistic, acest lucru. În vederea punerii în aplicare a acestor proiecte şi în perspectiva transformării politicii externe într‑un câmp al intereselor publice nemijlocite, propunem crearea unor think‑tankuri specializate în aceste zone cultural‑politice, cu participarea Academiei, a foştilor şi actualilor membri ai corpului diplomatic, a universităţilor şi studenţilor români din străinătate.
Propunem, de asemenea, constituirea unui consiliu de politică externă, după modelul american şi german (Council on Foreign Relations sau Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik), care să‑i grupeze pe cei mai utili actori ai vieţii publice, calificaţi şi interesaţi în şi de politică externă, care să aibă o funcţie consultativă permanentă pentru decidenţii politici. Germanii au un împuternicit al guvernului pentru relaţiile cu Rusia şi un altul pentru relaţiile cu SUA. Personalităţi publice recunoscute, aceşti oameni nu se confundă cu ambasadorii sau miniştrii de exerne. Prin expertiză, prestigiu public şi puterea lor de influenţă, ei marchează şi demarchează importanţa specială a unor relaţii sensibile sau prea importante pentru a fi lăsate doar pe mâna politicienilor.
Polonezii au creat în ultimii ani un „comitet pentru probleme dificile polono‑ruse“. Cu un preşedinte rus şi altul polonez. Nu s‑au lăsat până n‑au obţinut relaţii bilaterale cu semnul plus în faţă. Ne lipsesc acut aceste oficii şi funcţii, mai ales în perioada de criză, izolare şi probleme îngheţate în relaţiile cu state importante. Un forum pentru viitorul României, cu o dimensiune a construirii profilului internaţional al ţării, va trebui să includă, într‑un fel sau altul, miile de studenţi români aflaţi în marile universităţi şi institute ale lumii. „Regăsirea patriei şi regândirea ei“, în termenii experienţelor internaţionale moderne ale acestor oameni, este o sursă de mobilizare intelectuală şi patriotică de maximă necesitate într‑o ţară în care a sporit, din păcate, şi inflaţia de pasivitate, tabloidizare şi cinism. „România regăsită“, „România câştigată“ ar putea să devină veritabile idei‑forţă. Citește articolul
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
