money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Renault vrea să vândă două milioane de automobile în Europa în 2009

Publicat la 25.09.2007, 08:35:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Renault vrea să vândă două milioane de automobile în Europa în 2009

Pentru anul 2009 în Europa "am prevăzut revenirea la nivelurile din 1999 şi 2001, reprezentând aproximativ două milioane de unităţi", vândute, a declarat Pelata, cu ocazia unei conferinţe de presă.

"Faţă de anul 2005, acest lucru înseamnă o creştere între 200.000 - 250.000 de automobile", a precizat acesta.

Pentru a atinge acest obiectiv, Renault mizează pe reînnoirea gamei sale de automobile, pe modelul Logan produs de filiala sa Dacia din România, precum şi pe modelele care nu existau în acea perioadă.

Privind comercializarea în Europa la jumătatea lunii octombrie a noii versiuni a modelului Laguna, responsabilul francez a precizat că "primele reacţii ale pieţei vor fi atent analizate", refuzând însă să anunţe o ţintă de vânzări.

Pe plan general, directorul general adjunct a subliniat că pentru a atinge obiectivul afişat în planul Renault Contract 2009, de a vinde cu 800.000 de automobile mai mult în 2009 decât în 2005 "este necesară o creştere substanţială a vânzărilor pe plan internaţional".

"Renault este puţin în urmă şi trebuie să recupereze această distanţă", prin intermediul modelului Logan şi a celorlalte automobile construite pe platforma acestui model, a explicat Pelata.

Pelata a ţinut să precizeze că în ultimii şase ani, vânzările de automobile pe pieţele mature (Europa, America de Nord şi Japonia) au scăzut cu un milion de unităţi în timp ce pe celelalte pieţe vânzările au crescut cu două milioane de unităţi.

Responsabilul francez a declarat apoi că în Iran "cadenţa producţiei este mai lentă decât era planificat iniţiat", privind producţia modelului Logan. Chiar dacă nivelul comenzilor s-a ridicat la peste 89.000 în doar o săptămână de comercializare, compania a livrat doar câteva mii de automobile.

Pelata a precizat că în cursul săptămânii trecute au fost fabricate doar 450 de automobile în Iran, însă "în viitor cadenţa va creşte de peste zece ori, într-un timp cât mai rapid cu putinţă".

Însă "cadenţa este destul de lentă pentru că un număr de furnizori nu reuşesc să găsească piese de calitate", existând şi probleme de lichiditate, ce afectează companiile de mici dimesiuni.

Directorul general adjunct a subliniat că Renault nu vrea să "piardă concentrarea" pe piaţa niponă, unde Renault vinde aproximativ 3.000 de automobile pe an.

Însă Renault nu vinde pe piaţa niponă decât automobile de lux, pentru că nivelul yenului nu permite comercializarea unor modele de preţ mai redus.

Patrick Pelata a reiterat obiectivul grupului Renault de a se extinde în sectorul automobilelor de lux, vehicule de peste 27.000 de euro, intenţionând să dubleze vânzările acestui tip de automobile între 2005 şi 2010, pentru a trece de la 100.000 de automobile la 200.000 de automobile.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite