Astfel, potrivit CSM, la iniţiativa Asociaţilor Procurorilor din România a avut loc, vineri, o întâlnire la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu participarea reprezentanţilor Consiliului, Asociaţilor Magistraţilor din România şi Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România.
Totodată, în cadrul întâlnirii, reprezentanţii magistraţilor au cerut să fie comunicate Consiliului variantele finale ale celor două proiecte în vederea avizării. "S-a atras din nou atenţia asupra necesităţii de a se pune aceste proiecte în acord cu normele internaţionale şi legea fundamentală internă, subliniindu-se riscurile legate de adoptarea unor legi neconstituţionale din perspectiva escaladării stărilor conflictuale şi blocării activităţii sistemului judiciar. Reprezentanţii justiţiei au insistat asupra faptului că grila propusă este menită să asigure buna funcţionare a justiţiei şi independenţa acesteia, precum şi să consolideze statutul magistraţilor", potrivit CSM.
Totodată, potrivit site-ului CSM, reprezentanţii Ministerul Muncii le-au transmis magistraţilor că, din punct de vedere tehnic grila de salarizare propusă nu ridică probleme, însă este nevoie de o decizie la nivel politic, atât în privinţa grilei, cât şi a revenirii la salariile avute înainte de reducerea cu 25 de procente.
De asemenea, preşedintele CSM, Florica Bejinaru, a transmis vineri o scrisoare primului ministru, prin care solicita variantele finale ale celor două proiecte de lege privind salarizarea în vederea avizării şi avertizează asupra riscurilor nesocotirii propunerilor magistraţilor.
Totodată, la sediul Ministerului Justiţiei a avut loc joi o întâlnire între conducerea ministerului şi reprezentantul CSM. "Cu această ocazie s-a reafirmat faptul că MJ susţine grila stabilită în urma discuţiilor dintre CSM, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, AMR, UNJR, APR, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale", potrivit site-ului CSM.
Reprezentanţii CSM şi ai asociaţiilor magistraţilor îşi menţin punctele de vedere asupra salarizării
Publicat la 15.10.2010, 18:26:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
