Din Consiliul Director al acestui institut fac parte, printre altii, Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane, Cristian Hera (presedinte IPID), Virgiliu N. Constantinescu, Mugur Isarescu, Daniel Daianu, Ecaterina Andronescu. Raportul urmareste evolutiile istorice ale formarii meseriilor si elitelor intelectuale, precum si etapele modernizarii invatamantului romanesc, de la Alexandru Ioan Cuza incoace, in paralel cu dezvoltarea economica si sociala a tarii.
Raportul condamna in termeni destul de duri schimbarile haotice din sistemul de educatie de dupa 1990, care au succedat, in fapt, unui regres vizibil inca din anii ‘80.
Autorii considera ca, in acest moment, Romania nu poate spera intr‑un mod serios la o dezvoltare armonioasa care sa poata fi sustinuta pe termen lung decat in masura in care va putea forma si mentine o elita de profesionisti capabili sa initieze si sa conduca un asemenea proces. Prin concluzii raportul recomanda cresterea progresiva a alocatiilor bugetare pentru investitii in cercetare si angrenarea in acest proces a invatamantului superior, in special a celui postuniversitar. Mai mult, mentinerea unui plafon de 6% din PIB alocat invatamantului si cercetarii poate aduce rezultate doar in conditii de modernizare la toate nivelurile, cu accent pe rolul formativ al scolii.
“Singura sansa de viitor pentru Romania este o schimbare profunda si radicala de mentalitate in ceea ce priveste rolul si functiile elitelor intelectuale in societatea moderna”, a declarat Calin Georgescu, directorul Executiv al IPID, care semneaza acest Raport, alaturi de academicianul Mircea Malita”.





