Compania Repsol-YPF a fost creată în urma privatizării companiei YPF în anii '90. Argentina a decis în urmă cu o săptămână naţionalizarea acesteia şi retragerea concesiunilor petroliere pe care i le-a acordat în mai multe provincii, reproşându-i că nu şi-a respectat angajamentele legate de forările de petrol, că a investit prea puţin, iar cantitatea de petrol extrasă nu a ţinut pasul cu nevoile în creştere ale economiei argentiniene, toate acestea în timp ce Repsol încasa dividende consistente din acţiunile deţinute la YPF.
Experţii în domeniul petrolier afirmă că Argentina va avea nevoie de investitori strategici pentru a exploata vastele sale rezerve petroliere, unele dintre ele descoperite de Repsol. De altfel, oficiali argentinieni s-au întâlnit săptămâna trecută în acest scop cu reprezentanţi ai companiei Franceze Total şi ai brazilienei Brazil Petrobras, anunţând că ambele doresc să-şi extindă activitatea în Argentina, noi întâlniri fiind programate cu societăţile americane Chevron, ExxonMobil şi Apache.


