“Deloitte România îşi concentrează în acest moment activitatea pe serviciile de consultanţă financiară şi juridică, dezvoltându-şi o echipă multidisciplinară al cărei portofoliu s-a reorientat de la consultanţa pentru fuziuni şi achiziţii spre debt advisory - atragere de, capital şi creditare, restructurări de datorii”, a declarat pentru Business Standard George Mucibabici, preşedintele Deloitte România.
Mandatele de restructurare a datoriilor pe care Deloitte le-a finalizat deja sau pe care le derulează în 2009, împreună cu firma de avocatură afiliată Reff&Asociații, totalizează 600 milioane de euro. Echipa de consultanță specializată în restructurarea datoriilor este alcătuită din consultanţi care lucrează în departamente diferite şi care colaborează pe proiecte, Deloitte fiind adepta unei strategii a serviciilor integrate.
Ultimul proiect de anvergură l-a reprezentat asistența financiară, fiscală și juridică acordată firmei INR Management Real Estate, în vederea obținerii unei finanțări de zeci de milioane de euro de la BCR, pentru finalizarea unui proiect rezidenţial în Poiana Braşov.
“Pe parcursul unui proces de negociere în vederea unui contract de finanțare, de o parte a mesei stă creditorul, care, în mod evident, va încerca să impună o structură și o documentație legală menite să îi asigure un nivel ridicat de confort, în privința modului în care banii vor fi cheltuiți și rambursați. De cealaltă parte stă debitorul, care va urmări întotdeauna să obțină condiții clare, obiective și realiste, în baza cărora să poată retrage fondurile, eliminând, pe cât posibil, situațiile în care s-ar vedea obligat să ramburseze creditul înainte de maturitatea convenită”, explică Andrei Burz Pînzaru contextul dificil al obţinerii de finanţări pe timp de criză.
În primele şase luni ale anului 2009, ritmul de creştere a cifrei de afaceri a Deloitte a fost de 1,1%.
Restructurarea datoriilor, o afacere profitabilă pentru Deloitte
Publicat la 03.09.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
Ce se schimbă pentru banii tăi în 2027: taxe, pensii, salarii și economii

Actualitate
Luca Niculescu, desemnat premier. Fostul ambasador la Paris are 10 zile să ceară votul Parlamentului

Actualitate
Proiect de lege privind zilierii pentru ONG-uri și culte. De ce se opune Guvernul

Actualitate
