“Problemele din retailul IT si GSM de la nivel global se resimt si in piata noastra. Vad in primul trimestru o scadere cu 20% a retailului telecom. Ofertele sustinute de operatori au ferit oarecum retailul telecom de scadere. Pentru tot anul, nu se vede insa o tendinta foarte clara, totul depinde, asadar, de contextul international, de cursul leu-euro si de deblocarea creditarii”, declara pentru Business Standard Doru Oraselu, director de marketing la HAT Romania, unic distribuitor al telefoanelor Samsung. Potrivit lui Dinu Malacopol, director general la Digital Cable Systems, furnizor de servicii de televiziune, internet si telefonie fixa 8% din venituri merg in general, in cosul zilnic, catre telecom. “Are loc o schimbare a prioritatilor catre un comportament mai economic, iar telefonia mobila este cea mai afectata, pentru ca exista o proportie directa intre consum si cheltuieli”, spune Malacopol.
O depreciere mai mare a pietei este vazuta de Costin Soare, director de retail la Avenir Telecom, unul dintre principalii jucatori din piata de retail GSM, care estimeaza vanzarile din primul trimestru cu 30-40% sub nivelul celor din aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit lui Costin Soare, s-a trecut de la un ritm de 320.000-330.000 de telefoane vandute pe luna, la nivelul pietei, anul trecut, la 230.000-240.000 de terminale pe luna, in prima parte din 2009. Conform reprezentantului Avenir Telecom, vanzarile de telefoane au fost de pana la patru milioane de unitati in 2008. Pe de alta parte, Razvan Petrescu, country manager la Nokia, estimeaza un volum de 5,5 milioane de telefoane vandute pe parcursul anului trecut, peste media de cinci milioane de unitati, avansata de o parte a retailerilor GSM.
“Anul acesta exista, pana in prezent, scaderi pe anumite componente de business, cum ar fi telefoanele fara abonament. Pe acest segment, este vizibila o incetinire inca din luna noiembrie a anului trecut. Aceasta este prima linie in care este afectat orice dealer, pentru ca disponibilul de numerar este din ce in ce mai redus in piata, iar utilizatorii prefera posibilitatea de a-si cumpara telefoane subventionate sau prin programe de loializare. La fel si la accesorii, afacere complementara vanzarii de telefoane. Cand scad vanzarile de telefoane, implicit scad si cele de accesorii”, este de parere Costin Soare. Producatorii de accesorii pentru telefoanele mobile spun ca primele trei luni ale anului au adus volume crescute fata de perioada similara a anului trecut, insa deprecierea pretului si evolutia cursului valutar au adus o scadere, ca valoare.
“Putem observa ca interesul in inlocuirea telefoanelor este la un nivel mai scazut in acest moment, comparativ cu anul trecut. In general, pe piata telefoanelor mobile, scaderile fata de 2008 se apropie de 50%, fara sa luam in calcul operatorii GSM. Pe piata de accesorii, efectele nu sunt dramatice, probabil datorita nivelului de pret mult mai accesibil”, declara Mihai Marcu, directorul de dezvoltare pentru Romania, Bulgaria si Moldova al producatorului de memorii Kingston Technology. Pe piata locala, Kingston a vandut, in primele trei luni ale anului, 50.000 de carduri de memorie microSD pentru telefoane, fata de 40.000 in primul trimestru al anului trecut. Valoric insa, vanzarile de carduri microSD au scazut cu aproximativ 10%, din cauza eroziunii preturilor.
Marcu este de parere ca, desi s-au vandut mai putine telefoane mobile, numarul terminalelor cu slot pentru carduri de memorie este in crestere. Daca in 2008 cel mai bine vandut card avea o capacitate de 1 GB, in 2009, peste 80% din vanzari sunt generate de cardurile de 2 GB. In ultima perioada au crescut si cererile pentru capacitati mai mari, de 8 GB si 16 GB, ce reprezinta inca sub 5% din total.
“Un telefon mobil cu camera foto sau player audio, dar fara card pentru stocarea suplimentara a datelor, este ca o masina cu foarte putin combustibil. Fara card microSD, se pot utiliza doar intr-un mic procentaj capacitatile unui telefon modern”, spune Marcu. Potrivit acestuia, cursul instabil din prima parte a anului a afectat negativ rezultatele, iar partenerii au fost nevoiti sa reduca la minimum riscul de stoc, prin scaderea pretului, si de curs valutar, prin diminuarea stocurilor la niveluri de avarie. “Ne straduim sa pastram, in continuare, un business profitabil pentru partenerii nostri. Ne vom gandi la crestere cand piata ne va permite acest lucru”, afirma oficialul Kingston.
Si operatorii de telefonie mobila vad o incetinire a ritmului pietei de telecom in primul trimestru, ca urmare a situatiei economice curente.
“In ultima perioada, mai multe companii si-au restrans activitatea sau chiar au fost inchise, ca o consecinta a deteriorarii situatiei economice. In primele trei luni ale anului, se poate vorbi mai degraba despre stagnarea pietei decat despre crestere, in ceea ce priveste majoritatea sectoarelor economice. Si in industria telecom, ritmul de atragere a unor noi clienti a incetinit semnificativ, dat fiind ca piata este deja matura, iar contextul economic actual ramane nefavorabil”, declara Julien Ducarroz, strategy director la Orange Romania, primul operator de telefonie mobila, ca numar de clienti.
Pe de alta parte, precautia consumatorilor in cheltuielile zilnice nu este resimtita si in telefonia mobila, potrivit reprezentantilor Cosmote Romania, al treilea jucator din piata, ca numar de utilizatori. “Din datele noastre, desi consumatorii sunt mai precauti cand vine vorba despre cheltuielile curente, cele alocate serviciilor de telecomunicatii nu sunt afectate de contextul economic actual. In plus, lunile ce urmeaza unor sarbatori majore, precum Craciunul si Anul Nou, sunt marcate de o incetinire a cresterii in mai toate domeniile”, considera oficialii Cosmote Romania.
Printre solutiile acceptate de retaileri pentru scurtarea perioadei de scadere din piata se numara mutarea focusului de la vanzarea de pachete de voce catre pachetele de date, ce au in centru un notebook, sau trecerea de la vanzarea de terminale la cea de servicii ce includ telefoanele mobile. “Focusul vanzarilor nu va mai fi strict pe telefonul mobil, ca o componenta de hardware, ci pe un pachet de servicii de comunicatii construit in jurul telefonului mobil. Viziunea noastra este strans legata de internetul mobil. Negociem cu operatorii din Romania introducerea unor pachete cu terminale Nokia care sa includa mesagerie instant si o solutie de e-mail, pe care sa le introducem in piata la sfarsitul trimestrului al treilea sau in ultimele trei luni”, spune Petrescu. Costin Soare vede, ca schimbare de strategie, o mutare a accentului retelelor de retail GSM, la sfarsitul anului in curs si in 2010, de la vanzarea de telefoane mobile si pachete cu voce mobila catre servicii de date construite in jurul laptopurilor si netbook-urilor. Compania de analiza GfK Romania estima, intr-un studiu recent, piata locala de mobile, anul trecut, la 362 milioane de euro, in scadere cu 4,5% fata de 2007.
Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobila din 2008, calculata in functie de numarul de cartele SIM active, a ajuns la 114%, depasind 24,5 milioane de unitati, adica abonamente si cartele preplatite valabile, prin intermediul carora s-a realizat trafic tarifabil, potrivit datelor furnizate de catre Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
Calculata pe baza de cartele SIM valabile, piata de telefonie mobila a crescut in 2008 cu aproximativ 20,7%, ajungand la 133%. Numarul de cartele SIM valabile a depasit, la sfarsitul anului trecut, 28,6 milioane de unitati. Veniturile industriei telecom din Uniunea Europeana au crescut cu 1,3% in 2008, la peste 300 miliarde euro, potrivit unui raport al Comisiei Europene.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.