Cad proiectele investitorilor in ceata din imobiliare, apreciaza Business Standard. Incertitudinea inregistrata de segmentul imobiliar rezidential, situatie care a dus la scaderea apetitului cumparatorilor pentru apartamente, schimba strategiile companiilor care vizau acest segment, respectiv atat investitorii specializati, precum si cei de ocazie: o serie de investitori s-au retras, au anulat sau si-au amanat proiectele. Materialul complet.
Primele 50 de exploatatii agricole administreaza terenuri de un miliard de euro, a aflat Ziarul Financiar. Culita Tarata, Adrian Porumboiu, Mihai Anghel, Ioan Niculae, Stefan Poienaru, dar si multe companii cu capital strain detin cele mai mari exploatatii agricole, conform topului primelor 50 exploatatii agricole, furnizat de Agentia de Plati si Interventii in Agricultura (APIA). Ei detin si exploateaza terenuri care, in conditiile scumpirii accelerate a pamantului din ultimii ani, valoreaza aproape 1 miliard de euro. Citeste stirea.
Aproape zece miliarde de euro pentru infrastructura, in 2009, citim in Financiarul. Guvernul va aloca,din 2009, 6% din produsul intern brut pentru dezvoltarea infrastructurii, proiectia bugetara fiind pana in 2012. Incepand de anul viitor si pana in 2012, pentru infrastructura vor fi alocate sase procente din PIB, bani destinati lucrarilor pentru construirea de autostrazi si reabilitarea drumurilor nationale. Anuntul, facut de premierul Calin Popescu-Tariceanu. Materialul complet.
Străinii “subţiază” banii căpşunarilor, a descoperit Adevarul. Banii transferaţi de „afară" au atins aproape un miliard de euro. Creşterea numărului de muncitori străini de la noi va reduce aportul valutar al românilor din străinătate. Aportul valutar constituit din banii muncitorilor din străinătate, denumiţi în mod generic căpşunari, pierde din consistenţă. Citeste mai mult.
Salarii duble pentru medici, citim in Evenimentul Zilei. Medicii români vor primi salarii cu sută la sută mai mari dacă au performanţe şi îndeplinesc criteriile pe care şi le-au asumat în contractele cu casele de asigurări. Aşa prevede un proiect legislativ al Ministerului Sănătăţii Publice (MSP), supus dezbaterii publice. Citeste stirea.
Statul vinde Oltchim în această toamnă, a aflat Cotidianul. Teodor Atanasiu, şeful AVAS, spune că preţul va fi cel mai important la alegerea cumpărătorului pentru pachetul de peste 50% din acţiuni pe care statul îl deţine la Oltchim. Oltchim ar putea fi scoasă la privatizare în această toamnă, mai mulţi investitori români şi străini fiind interesaţi de companie, a declarat preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, sâmbătă, la Alba-Iulia. Materialul complet.
Statul scoate profituri mari din monopolul firmelor sale, citim in Gandul. Statul român privit ca actor economic scoate bani frumoşi din majoritatea afacerilor pe care le derulează prin intermediul companiilor aflate în portofoliul său. Cele mai mari profituri vin din domeniul energetic pentru că deţine încă monopolul producţiei de electricitate sau controlează aproape jumătate din producţia de gaze. Citeste mai mult.
Salarii de 3.000 lei si pensii de 1.300 lei, pana in 2012, estimeaza Romania Libera. Apropierea campaniei electorale tureaza motoarele fabricilor de promisiuni. Aflat in vizita de lucru la Iasi, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a aruncat cu cifre in stanga si-n dreapta, anuntand ca pana in 2012 salariul mediu va fi de 3.000 de lei, iar pensia medie de 1.300 lei. Varujan Vosganian s-a laudat ca PNL va transforma Romania, in patru ani, in cea de-a saptea putere economica a Uniunii Europene. Ministrul sutine ca acest obiectiv face parte din programul de guvernare al PNL pentru 2008-2012, care va fi lansat oficial la mijlocul lunii septembrie. Citeste stirea.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.