Boc schimba macazul luptei incepute de Tariceanu cu criza, crede Business Standard. Infiintarea unui fond de 1 mld. euro pentru garantarea in proportie de 50% a imprumuturilor pentru continuarea investitiilor si constituirea unui fond de criza, tot in valoare de 1 mld. euro, pentru IMM-uri, reducerea rezervelor minime obligatorii pentru creditele de capital de lucru si investitii, precum si infiintarea unui moratoriu pe doi ani privind executarea silita a garantiilor imobiliare ale populatiei - sunt principalele masuri pe care noul ministru de Finante, Gheorghe Pogea, le ia in calcul pentru contracararea efectelor crizei. Materialul complet.
Pogea admite ca avem nevoie si de finantare externa: de la banci, UE sau FMI, citim in Ziarul Financiar. Bugetul va avea nevoie de o componenta de finantare externa, aceasta putand fi acoperita fie de la banci, de la Bruxelles sau FMI, in functie de care vor fi cele mai bune conditii accesibile, a declarat Gheorghe Pogea, ministrul finantelor. In acelasi timp, el spune ca revizuieste in scadere prognoza de cresterere economica pe 2009 de la 3,5% spre 2,5% din PIB, in timp ce deficitul bugetar ar urma sa urce pana la 2,5% din PIB, ceea ce depaseste nivelul 2% reprezentand cheltuieli de investitii. Citeste stirea.
Piaţa europeană a muncii ne deschide uşa din dos, crede Capital. Începând de anul acesta, Spania, Grecia, Danemarca, Ungaria şi Portugalia şi-au deschis piaţa muncii pentru români. Gestul este mai degrabă simbolic, întrucât tot mai puţini compatrioţi au şanse să-şi găsească de lucru în vestul continentului. Citeste mai mult.
Rusia a deschis robinetul - Ucraina a inchis conducta, aflam din Financiarul. Desi tranzitul gazelor rusesti via Ucraina trebuia sa fie reluat ieri, ucrainenii au spus „stop joc“, motivand ca au blocat furnizarea gazelor din cauza conditiilor impuse de Gazprom.Duminica seara, presedintele rus Dmitri Medvedev a ordonat Executivului sa nu aplice prevederile protocolului privind tranzitul de gaze, pe motiv ca ucrainenii au adaugat o declaratie fara acordul partii ruse. Citeste tot.
În ianuarie românii beau mai puţin, estimeaza Adevarul. Vânzările de băuturi alcoolice scad cu 25% la început de an. Românii de-abia îşi revin în ianuarie după mahmureala de după Crăciun şi Revelion, motiv pentru care vânzările de băuturi alcoolice scad simţitor faţă de restul anului. Ianuarie este numită de producători cea mai proastă lună din an la vânzările de băuturi alcoolice. Citeste mai mult.
UE tamponează iar Guvernul cu taxa auto, citim in Cotidianul. Purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru taxe şi uniune vamală, Maria Assimakopoulou, a declarat pentru Cotidianul că, la o primă analiză, decizia autorităţilor române de triplare a taxei de poluare pentru maşinile second-hand pare să încalce legislaţia Uniunii Europene. Assimakopoulou a precizat că în scrisoarea trimisă de Comisia Europeană autorităţilor de la Bucureşti pe 22 decembrie şi despre care s-a aflat abia pe 12 ianuarie se arată că informaţiile privind triplarea taxei sunt incomplete pentru o analiză a noii legislaţii. Materialul complet.
Joburile noi sunt tot mai rare, aflam din Evenimentul Zilei. Potrivit celor care conduc site-uri de recrutare, cele mai afectate sectoare nu sunt imobiliarele sau sectorul bancar, ci domeniul software, unde, în decembrie, numărul locurilor de muncă nou-postate a fost cu peste 42% mic mic comparativ cu aceeaşi lună a lui 2007. Altădată printre cele mai căutate şi mai bine plătite joburi, posturile de contabili s-au redus în ultimele luni ale anului cu mai bine de o treime, potrivit datelor furnizate de site-ul BestJobs.ro. Citeste mai mult.
Schimbarea monedei creditului - profitabilă dacă euro ajunge la 4,67 lei, citim in Gandul. Tot mai mulţi români cu credite în euro, dolari sau franci elveţieni caută soluţii pentru a se proteja de riscul valutar, presaţi de creşterea ratelor la bănci, însă analiştii recomandă mai întâi o analiză atentă a situaţiei. Schimbarea în lei a monedei de creditare este o soluţie posibilă, ce oferă şi anumite avantaje, dar numai în anumite condiţii. Citeste stirea.
Reducerea cu 50% a comertului la negru ar stopa scumpirile la alimente, crede Gardianul. Preturile la alimente au explodat, in ultima perioada, iar pentru urmatoarele luni, specialistii prevad un declin al industriei alimentare autohtone. Bugetele alocate de catre romani pentru alimente vor fi cu mult mai mari, in contextul cresterii preturilor la utilitati si a cresterii dobanzilor bancare. Afla mai mult.
Romania - tara autostrazii pierdute, sustine Romania Libera. Presedintele Traian Basescu a catalogat Transporturile drept cel mai slab minister, incapabil sa acceseze fondurile de infrastructura puse la dispozitie de UE pentru perioada 2007-2013. Pana in 2015, Romania poate sa primeasca fonduri structurale de 4,56 miliarde euro pentru infrastructura de transport. Citeste tot.
Păsuirea restanţierilor la creditele imobiliare, o masura anticriza crede Jurnalul National. Populaţia ar putea beneficia de o păsuire de doi ani în privinţa executării silite a imobilelor cu care au garantat împrumuturile pentru cumpărarea sau construirea de locuinţe. Propunerea face parte dintr-un pachet de măsuri anticriză realizat de Ministerul Finanţelor. Materialul complet.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.