Lista tranzactiilor lovite de criza trece de 2 mld. euro, estimeaza Business Standard. Vanzarile Interbrands, cea mai mare afacere din sectorul distributiei cu venituri de peste 1 mld. euro pe an, a bancii Carpatica sau cea a lantului de retail de materiale de constructii Ambient, listarile unor companii mari precum Romtelecom, Hidroelectrica sau a unui pachet de inca 10% din Transelectrica sunt numai cateva dintre tranzactiile esuate sau puse on hold pe termen nedefinit, potrivit datelor centralizate de Business Standard de la companii, banci de investitii sau case de avocatura. Materialul complet.
BNR reclama marjele mari de dobanda, citim in Ziarul Financiar. Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, considera ca noile conditii de piata nu ar justifica o diferenta foarte mare intre dobanzile la credite si cele la depozite. In Romania apare in contextul crizei internationale o stare de "exuberanta irationala", existand banci care platesc dobanzi de 10% la depozite, in timp ce la creditele in derulare au urcat ratele pana la 35%, invocand schimbarea conditiilor pietei, sustine Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei. Citeste stirea.
Populismul achizitiei de produse romanesti ucide bunastarea, titreaza Financiarul. Populismul lui „buy romanian” ca sa trecem peste criza a fost scos de la naftalina de Traian Basescu care ne-a spus strengareste ca va cumpara doar rosii, branza de origine romaneasca, ba chiar va cere la SPP un Logan. Momentele de criza aduc in atentie doar masuri protectioniste si de autarhie economica, care ne-au adus colapsul economic in ’89, de dragul unor false solutii de salvare de la inec. Afla mai mult.
Bancherii solicită BNR deblocarea creditului, citim in Adevarul. Băncile propun trei măsuri pentru reluarea acordării de împrumuturi ipotecare. Băncile vor modificarea regulamentului privind creditarea populaţiei, reducerea rezervelor minime obligatorii şi a dobânzii de politică monetară. Efectele crizei mondiale combinate cu noile norme de creditare au dus la blocarea împrumuturilor ipotecare pe piaţa bancară românească. Citeste tot.
Patriciu şi-a luat bancă în City-ul londonez, a aflat Cotidianul. Dinu Patriciu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, s-a înţeles cu conducerea Erste Bank pentru achiziţia Anglo-Romanian Bank, instituţie de credit cu sediul în City-ul londonez, potrivit unei relatări din „Ziarul Financiar“, care citează surse bancare. Potrivit acestora, valoarea tranzacţiei s-ar situa la 100 de milioane de euro şi ea ar urma să fie perfectată după ce va fi avizată de Banca Angliei. Afla mai mult.
Suspendarea taxei auto atrage iarăşi mânia UE, sustine Evenimentul Zilei. Introducerea de taxe în industria auto sau retragerea acestora este posibilă numai atâta timp cât principiul de non-discriminare este respectat, a declarat pentru EVZ purtătorul de cuvânt pe domeniul Taxe şi Mărfuri al Comisiei Europene (CE), Maria Assimakopoulou. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat luni că taxa de poluare auto pentru maşinile noi va fi suspendată pe o perioadă de 3-6 luni. Citeste tot.
BNR „asmute“ Protecţia Consumatorilor pe bănci, titreaza Gandul. Banca Naţională acuză băncile că diferenţa dintre dobânzile cerute la credite şi cele acordate la depozite este prea mare. BNR a invitat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) să ancheteze băncile care dau dobânzi de circa 10% la depozite, deci banilor pe care îi iau de la populaţie, dar care percep dobânzi de până la 35% când vine vorba să dea împrumuturi, după cum a declarat marţi Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Materialul complet.
Exportatorii au pierdut o treime din comenzi, estimeaza Gardianul. Loviti de criza mondiala, exportatorii se plang de reducerea cererilor pentru export de la 10% la 30%. Potrivit lui Mihai Ionescu, presedintele Asociatiei Exportatorilor si Importatorilor din România (ANEIR), nici un sector de export nu a fost crutat, toate resimtind scaderea comenzilor.Citeste tot.
Creditarea caselor - in blocaj, apreciaza Romania Libera. Bancile comerciale solicita bancii Nationale a Romaniei (BNR) revizuirea regulamentului privind creditarea populatiei, intrucat noile norme au blocat imprumuturile ipotecare, deoarece micsoreaza sumele pe care le pot imprumuta oamenii, a declarat ieri Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB). Afla mai mult.
Câţi români se vor întoarce acasă, se intreaba Jurnalul National. Este întrebarea pe care şi-o pun mulţi şi care ar trebui să dea frisoane Ministerului Muncii. Sindicatele estimează că numărul românilor reîntorşi din străinătate va depăşi jumătate de milion. Cei mai expuşi la şomaj sunt cei 200.000 de muncitori la negru. În timp ce românii sunt împinşi de la spate să revină acasă, mai multe multinaţionale din România au anunţat că închid fabricile şi pleacă. Materialul complet.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.