Businessul castiga peste 130 mil. € din EURO 2008, a calculat Business Standard. Campionatul european de fotbal EURO 2008, cea mai importanta competitie sportiva de pe continent care isi face debutul miine in Elvetia, este una dintre cele mai banoase afaceri de conjunctura din acest an de pe piata romaneasca, de la agentiile de turism, magazinele de echipament sportiv, firme de transport rutier si aerian, case de pariuri sportive pana la lanturile de retail, producatori de bere sau proprietarii de restaurante si terase. Materialul complet.
Tiriac a avut afaceri de peste 2 mld. euro, a aflat Ziarul Financiar. Grupul Tiriac Holdings, controlat de miliardarul Ion Tiriac, unul dintre cei mai bogati romani, cu activitati in domenii precum cel auto, imobiliar si aerian, ar putea ajunge anul acesta la o cifra de afaceri de 2,2 mld. euro, cu 37,5% mai mult comparativ cu nivelul de 1,6 mld. euro raportat anul trecut. Citeste stirea.
Lipsa de informatii si comoditatea dubleaza costurile unor credite, apreciaza Financiarul. Împrumuturi de valori mici, acordate rapid pentru perioade scurte, dar la costuri mult mai mari decât la bănci, aceasta este reţeta de succes a celor mai multe dintre instituţiile financiare nebancare. Aproape săptămânal se vorbeste despre intrarea pe piaţă a unui nou IFN, dovadă că încă mai e loc pentru astfel de activităţi. Iar lupta pentru fiecare client merită, în condiţiile în care există cazuri când suma restituită este de mai bine de două ori mai mare decât cea împrumutată. Afla mai mult.
Telemobil ia 220 mil euro de la China Development Bank, aflam din Business Standard. Telemobil, operatorul retelei de telefonie mobila Zapp, al cincilea jucator pe piata telefoniei mobile din Romania, a contractat de la China Development Bank un credit in valoare de 220 de milioane de euro, potrivit datelor disponibile pe Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare. Citeste stirea.
Cotidianul ne dezvaluie care e reţeta pensiei de 1.000 de euro. Potrivit unei simulări ING, pensia totală va fi acoperită 40% de la stat, 20% din contribuţia obligatorie la fondurile private şi restul din pensia facultativă, la o contribuţie de 6% din salariu. Obţinerea unei pensii de 1.000 de euro în anul 2043 (după 35 de ani de contribuţie) ce va reprezenta 85% din ultimul salariu net, presupune un salariu net final de 1.176 de euro şi un salariu brut de 1.680 de euro, spune Radu Vasilescu, directorul general al ING Fond de Pensii. Şeful ING Fond de Pensii a luat în vedere un randament conservator de numai 5% în cei 35 de ani de contribuţie. Citeste tot.
Conductă de gaze între România şi Bulgaria, în trei ani, aflam din Adevarul. Prin această magistrală am putea importa gaz de la sud de Dunăre, conexiunea fiind utilă mai ales în perioadele de criză Potrivit strategiei energetice, România trebuia să dea în funcţiune, încă din acest an, o linie de interconexiune a sistemului naţional de transport al gazelor naturale cu cel din Bulgaria. Citeste stirea.
Spaniolii ne consideră săraci şi răi, citim in Evenimentul Zilei. Trei sferturi din populaţia Spaniei consideră că ţara găzduieşte prea mulţi imigranţi, majoritatea cetăţenilor susţin expulzarea acestora, iar şase din zece spanioli percep creşterea şomajului ca fiind corelată cu numărul ridicat de străini, relevă un sondaj privind imaginea României în Spania, realizat la cererea Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Citeste tot.
Metro România scapă temporar de faliment, a aflat Gandul. Tribunalul Bucureşti a admis ieri cererea de recurs a Metro România împotriva deciziei instanţei privind deschiderea procedurii de faliment a companiei. „Pronunţarea suspendării provizorii va avea drept efect oprirea temporară a oricăror acte de procedură efectuate de administratorul judiciar până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare”, a declarat pentru Bogdan Paraschiv, avocat la Boştină şi Asociaţii, firma care asistă Metro în această acţiune. Materialul complet.
Romanii isi reclama bancherii, scrie Romania Libera. Autoritatea nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) acuza bancile de practici si comportament incorect in relatia cu clientii si sfatuieste persoanele care iau credite sa citeasca cu atentie toate clauzele contractuale, care uneori sunt formulate ambiguu, special pentru a lasa loc de interpretare, a declarat George Ursu, inspector-sef de prestari servicii in ANPC. Acesta spune ca ANPC a efectuat controale la 12 banci din Bucuresti si a aplicat amenzi in valoare de 200.000 lei (55.500 euro), pentru comportament incorect in relatia cu consumatorii. Citeste stirea.
Jurnalul National a aflat cine este cel mai bun PR din Europa. Aseară au fost decernate la Veneţia, premiile excelenţei pentru Relaţii Publice. Cunoscute sub numele de SABRE, (Superior Achievement in Branding and Reputation), premiile reprezintă echivalentul pentru PR al titlurilor Palme d’Or. Mai multe agenţii româneşti au participat şi au obţinut premii importante la această ediţie a SABRE. Citeste tot.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.