Lawrence Summers este scandalizat de bonusurile de la AIG, scrie pe prima pagină de astăzi Financial Times. Consultatul economic al preşedintelui Obama, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de suma de 165 de milioane de dolari plătită sub formă de bonusuri angajaţilor asiguratorului aflat la un pas de faliment AIG.
În acelaşi timp, compania americană a arătat că mai multe bănci europene au beneficiat de pe urma uriaşului ajutor acordat de Washington. Lawrence Summers, cataloghează comportamentul AIG drept scandalos, însă a recunoscut că posibilităţile administraţiei de a forţa compania să renunţe la bonusuri este limitată.
Asiguratorul american a publicat sâmbătă noaptea o listă de beneficiari ai contractelor sale cu derivate pe care se găsesc importante bănci europene printre care Société Générale, Deutsche Bank şi Barclays. Acestea au fost implicate în multe tranzacfţii cu AIG şi astfel au beneficiat de pe urma infuziei de capital de 160 de miliarde de dolari făcută de autorităţi în capitalul asiguratorului.
Din Wall Street Journal aflăm că secretarul Trezoreriei americane Timothy Geithner a plecat de la întâlnirea G20 de la Londra cu mâna goală. Oficialii americani au sperat că vor reuşi să convingă alte ţări să majoreze cheltuielile de stimulare a economiilor, însă au plecat sub presiunea de a reforma sistemul bancar american.



