money.ro
Actualitatemoney.ro

Revista presei internaţionale, luni, 29 septembrie

Publicat la 29.09.2008, 04:59:23

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revista presei internaţionale, luni, 29 septembrie

"Pachetul de salvare are ataşate mai multe condiţii", titrează cotidianul Financial Times. Sectorul financiar american ar putea fi nevoit să acopere pierderile pe care statul le-ar putea înregistra în urma iniţiativei de salvare. Aceasta a fost una dintre condiţiile care a condus până la urmă la un acord. Congresul ar putea aproba pachetul de măsuri în cursul acestei zile. După o săptămână de negocieri aprinse, secretarul pentru trezorerie Hank Paulson şi şefa democraţilor din congres, Nancy Pelosi, au anunţat ieri că a fost găsită o soluţie pentru a autoriza guvernul să cumpere active non-lichide în valoare de până la 700 de miliarde de dolari de la instituţiile financiare.

Acordul prevede restricţii istorice în ceea ce priveşte pachetele salariale ale managerilor companiilor care participă la acest program. În acelaşi timp, proiectul deschide calea pentru ca guvernul să ia drept garanţii pachete de acţiuni la firmele respective. Atât republicanii cât şi democraţii îşi arogă titlul de apărători ai intereselor contribuabilului în acest demers. Chiar şi în aceste condiţii, nu este exclus ca un număr important de republicani să nu sprijine proiectul în actuala formă.

Sâmbătă noaptea, părţile au găsit o modalitate prin care să rispească temerile legate de protecţia insuficientă a contribuabilului american. Dacă, după o perioadă de cinci ani, guvernul va fi nevoit să vândă în pierdere anumite active, preşedintele va trebui să elaboreze un plan de recuperare a banilor de la firmele care au beneficiat de ajutor.

Tot de aici aflăm că AIG ar putea vinde 15 din diviziile sale. Asiguratorul american salvat de la faliment de către stat ia în calcul vânzarea mai multor unităţi pentru a putea rambursa guvernului cei 85 de miliarde de dolari. În acelaşi timp, AIG intenţionează să rămână o companie independentă. Compania este asistată în acest demers de Blacjrock şi JP Morgan. Printre afacerile care ar putea fi vândute se numără International Lease Finance Corp, o companie de leasing aeronautic, re-asiguratorul listat Transatlantic Holdings dar şi participaţia deţinută la London City Airport.

"Hypo Real Estate se află în dificultate", titrează Handelsblatt. Fondul imobiliar bavarez se confruntă cu serioase probleme de lichiditate, în urma speculaţiilor făcute de divizia irlandeză Depfa. Potrivit unor surse din zona financiară, autorităţile germane discută deja cu managementul companiei, pe marginea unei posibile soluţii de salvare. Potrivit aceloraşi surse, problemele sunt foarte grave şi deocamdată nu se întrevede nici o soluţie. Problemele Hypo Real Estate nu sunt de ieri de azi. În ianuarie, compania a raportat deprecieri de active importante, în urma investiţiilor efectuate în obligaţiuni subprime. Veştile proaste venite din partea Depfa sunt cu atât mai suprinzătoare cu cât divizia irlandeză era considerată un conservatoare.

"Fortis primeşte ajutor de stat în valoare de 16,3 miliarde de dolari", titrează cotidianul The Wall Street Journal. Criza financiară s-a extins din Statele Unite către Europa, pe măsură ce guvernele sunt forţate să intervină pentru a salva instituţii financiare de tradiţie. Autorităţile din Olanda, Belgia şi Luxembourg au decis ieri să injecteze 11,2 miliarde de euro, respectiv 16,3 miliarde de dolari în compania Fortis. Măsura a fost luată după ce grupul francez BNP Paribas şi olandezii de la ING au abandonat negocierile în vedera preluării companiei. Intervenţia a survenit pe fondul unor pierderi masive pe bursă înregistrate săptămâna trecută de titlurile Fortis. Pachetul de salvare este condiţionat de vânzarea diviziilor preluate de la ABN Amro. De altfel, se pare că tocmai această mutarea ambiţioasă întreprinsă în cursul acestui an, îi costă acum foarte scump pe cei de la Fortis. Compania există în actuala configuraţie din 1990, originile coincid însă cu înfiinţarea oraşului Utrecht.

Fortis este una dintre cele mai importante instituţii financiare din prospera regiune Benelux. Între timp, o altă bancă marcată de recentele turbulenţe caută soluţii peste ocean. Wachovia, una dintre instituţiile care în ultimii ani a dus o politică agresivă de achiziţii, se pare că nu mai face faţă pe cont propriu şi caută acum un cumpărător. Printre partenerii de discuţii s-au numărat Wells Fargo şi Citigroup, însă oficialii Wachovia speră că planul de salvare propus de guvern le va mai oferi un moment de respiro. Printre cei interesaţi de o posibilă achiziţie a Wachovia se numără şi spaniolii de la Banco Santander.

"Contribuabilii riscă zeci de miliarde de lire sterline pe salvarea Bradford and Bingley", titrează The Times la secţiunea economică. În ultima perioadă autorităţile britanice au explorat toate posibilităţile în ceea ce priveşte salvarea creditorului ipotecar britanic Bradford and Bingley. Banco Santander, deţinătorul Abbey în Marea Britanie, va prelua de astăzi divzia de economii a B&B, care este evaluată la 20 de miliarde de lire sterline şi are 200 de unităţi. În ceea ce priveşte, divizia ipotecară, evaluată la 50 de miliarde de lire sterlină, aceasta urmează să intre în proprietate publică. Ministrul de Finanţe Alistair Darling urmează să facă un anunţ în acest sens, chiar în această dimineaţa, înainte de deschiderea bursei. Banca britanică este specializată în credite ipotecare destinate achiziţiei de proprietăţi care ulterior urmează să fie închiriate.

"Austria o ia la dreapta", titrează Wirtschaftsblatt pe prima pagină. Austria a votat şi în urma votului partidele de extremă dreaptă au câştigat 29%. Cele două mari partide de tradiţie, social democraţii şi creştin democraţii au ajuns la minime istorice. Marii perdanţi ai scrutinului au fost însă ecologiştii. Astfel, Partidul Social Democrat Austriac, SPO, a pierdut 5,5%, rămâne însă cel mai puternic partid cu 29,71% din sufragii. Partidup Popular Austriac, OVP, a scăzut de la 34,33% la doar 25,61%. Partidul de extremă dreaptă, FPO a reuşit să se plaseze pe locul al treilea cu 18,01% din voturi, în timp ce nou-înfiinţatul BZO a lui Joerg Haider, a reuşit să obţină 10,98 de procente. Partidul Ecologist a scăzut de pe locul 3 pe locul 5, cu doar 9,79%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite