money.ro
Actualitatemoney.ro

Revista presei internaţionale, marţi, 23 decembrie

Publicat la 23.12.2008, 06:54:01

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Revista presei internaţionale, marţi, 23 decembrie

 

„Investigaţia îl vizează pe adjunctul lui Madoff”, titrează cotidianul The Wall Street Journal. Echipa care investighează presupusa fraudă instrumentată de Bernard Madoff, îl are acum în vizor pe unul dintre principalii adjuncţi ai acestuia. Totodată, a fost emisă o citaţie pe numele contabilului care a efectuat auditul la firmele lui Madoff. Potrivit unor persoane apropiate situaţiei, anchetatorii au cerut să vadă mai multe documente din urmă, unele dintre acestea datează din anul 2000.


Autorităţile încearcă să stabilească cine la secundat pe Madoff în instrumentarea schemei piramidale care durează de cel puţin 30 de ani şi care a generat pierderi de minimum 50 de miliarde de dolari. Oficialii urmăresc de asemenea să obţină cât mai multe informaţii legate de auditorii companiilor deţinute de broker. În acelaşi timp ei examinează rolul jucat de Frank Di Pascali, persoana care a lucrat pentru Madoff de mai bine de 30 de ani şi care a gestionat conturile clienţilor. „Dacă vroiai ceva, orice, să bagi bani sau să scoţi bani, îl sunai pe Frank”, declară unul dintre investitori. „Nimic nu mişca acolo fără ca el să ştie”, mai spune acesta. Pe de altă parte, Marc Mukasey, avocatul lui DiPascali spune că: „Frank DiPascali şi-ar dori ca investitorii să poată recupera cât mai mult”.

În urma reţinerii lui Madoff pe data de 11 septembrie, anchetatorii din partea Comisiei de Valori Mobiliare şi Pieţe de Capital, au descins la sediul din Manhattan al companiei şi l-au interogat pe DiPascali. El le-a spus oficialilor că nu are cunoştiinţă despre compania de consultanţă în investiţii care aproba tranzacţiile respective. Într-o notă internă a comisiei, anchetatorii remarcă atitudinea „evazivă” a acestuia.

„Criza financiară a condus la căderea guvernului belgian”, titrează Financial Times. Luni seara, executivul belgian a devenit prima administraţie care a căzut în mod oficial victimă a turbulenţelor din pieţele financiare. Regele Albert al doilea al Belgiei, a acceptat în mod formal demisia guvernului de coaliţie condus de premierul Yves Leterme. Suveranul a ordonat totuşi cabinetului să rămână provizoriu în funcţie pentru a rezolva problemele curente. În urmă cu trei zile, Letterme a depus demisia guvernului, în urma acuzaţiilor potrivit cărora oficialii au încercat să exercite presiuni asupra judecătorilor care au blocat dezmembrarea grupului Fortis, grupul financiar aflat în dificultate. În cursul weekendului, regele a purtat mai multe discuţii cu reprezentanţii celor cinci partide aflate în coaliţie, în încercarea găsirii unei soluţii de compromis. În ciuda acestui fapt, comunicatul de luni seara nu oferă indicii asupra structurii unui nou executiv. Una dintre posibilităţi este ca guvernul să rămână în funcţie sub un nou prim-ministru. Actualul protocol politic prevede un mandat de patru ani, până în 2011.

“Oman dă lovitura la MOL”, titrează Wirtschaftsblatt. Sultanatul Oman şi-a dublat deţinerea la concernul maghiar, prin intermediul companiei de stat Oman Oil Company. Astfel, participaţia a fost aproape dublată de la 8 procente la 15,4 procente.Potrivit agenţiei de ştiri MTI, preţul de achiziţie nu a fost făcut public. Deţinerea de 8% a fost cumpărată de Oman Oil Companz în luna martie 2008. La acea vreme, sultanatul a plătit 94,33 de euro pe acţiune. Preţul de achiziţie a celor aproape 9 milioane de acţiuni s-a ridicat la 828 de milioane de euro.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite