Ziarul Financiar ne prezinta povestea speculatorului de aur din spatele Roşiei Montane. Cel mai important săptămânal de business din lume, Bloomberg Businessweek, prezintă în cel mai recent număr al său povestea speculantului Thomas Kaplan, finanţistul de profesie istoric ce se află în spatele Gabriel Resources, compania ce vrea să exploateze proiectul minier Roşia Montana.
Miliardarul, preşedinte şi director de investiţii al grupului financiar Tigris Financial Group cu sediul în Manhattan, povesteşte cum s-a îndrăgostit de dealurile verzi din Transilvania, din inima României şi cum s-a lăsat convins de potenţialul proiectului Roşia Montana.
Cum poate Bucureştiul să pună mâna pe un buget de 3.000.000.000 euro, noteaza Romania Libera. Bugetul Bucureştiului s-ar putea dubla în condiţiile în care primăriile de sector s-ar desfiinţa, potrivit proiectului de lege promovat de MAI referitor la reorganizarea administrativă a Capitalei. „Bugetul Primăriei Capitalei este în acest moment de 1,3 miliarde de euro, însă adunat, bugetul celor şase sectoare ajunge la 1,7 miliarde de euro. Noul Bucureşti ar însemna un buget de 3 miliarde de euro", ne-a declarat directorul de programe de la asociaţia „Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan. De asemenea, primarul sectorului 6, Cristian Poteraş, susţine că prin centralizarea admnistrativă, veniturile Capitalei vor însemna 35% din bugetul alocat tuturor judeţelor ţării.
Un război economic cu Rusia ne-ar costa 500 mil. euro, anunta Capital.ro. Încordarea relaţiilor dintre Moscova şi Bucureşti ar putea pune în pericol sute de companii româneşti care şi-au găsit un loc pe piaţa rusă, dar, într-un scenariu extrem, şi confortul termic şi financiar de la iarnă. Un diplomat român acreditat la Moscova a fost reţinut de serviciile de securitate ruse (FSB) la mijlocul lunii august, sub acuzaţia de spionaj. Gabriel Grecu, secretar I al Ambasadei României, a fost reţinut într-un magazin, după ce ar fi primit informaţii secrete de la un cetăţean rus. Diplomatul a fost eliberat în scurt timp şi declarat persona non grata. În contrapartidă, autorităţile române au declarat, la rândul lor, persona non grata un diplomat rus acreditat la Bucureşti.
România eoliană: 2 milioane de familii vor primi electricitate din vânt, mai eco, dar mai scumpă. Vezi harta investiţiilor străine în morile de vânt, scrie Gandul. Mai multe companii occidentale investesc miliarde de euro în vântul românesc. Statul acordă finanţări din taxele colectate de la cetăţenii români. Străinii sunt atraşi şi de faptul că sumele obţinute din exploatarea energiei eoliene nu trebuie investite în România
Energia furnizată de turbinele eoliene instalate pe teritoriul României, funcţionale la începutul anului 2011, va fi suficientă pentru ca peste 500.000 de gospodării medii să fie alimentate cu electricitate verde, obţinută din vânt. În următorii 2-3 ani, lucrurile vor evolua ascendent, ajungându-se, susţin specialiştii, la o producţie de 4 ori mai mare de electricitate din energie eoliană.
Salarii mari doar cu… paşaportul, relateaza Curierul National. Cu ajutorul informaţiilor furnizate de portalurile bestjobs.ro şi eJobs.ro, cele mai importante site-uri de joburi, Curierul Naţional a realizat un top al celor mai bine plătite locuri de muncă pe care le mai oferă în acest moment angajatorii. Pe primul loc în topul celor mai bănoase meserii sunt poziţionate joburile din străinătate de medic de laborator (Medicină Umană, Veterinară, Stomatologie) cu un salariu de 4.000 dolari/lună (3.900 euro). Dacă ajungi să ocupi un post ca medic în Marea Britanie poţi fi sigur că vei câştiga peste 2.000 euro/lună.
Revista presei interne 1.09.2010 - Cum ar putea pune Bucureştiul mâna pe un buget de 3 mld. euro
Publicat la 01.09.2010, 05:14:40
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
