Argentina este cel de-al doilea exportator mondial de porumb, principalul furnizor internaţional de ulei şi de făină de soia şi al treilea producător de seminţe de soia, iar culturile aferente se află în regiuni afectate frecvent de secetă, scrie Agerpres.
Raquel Chan /52 ani/, care conduce Institutul de agrobiotehnologie din cadrul Universidad Nacional del Litoral /UNL/, s-a aflat în fruntea unei echipe de cercetători care a reuşit să identifice gena HAHB-4, care îi permite plantei să reziste la secetă.
Odată inoculată cu această genă, plantele de soia, de grâu sau de porumb "îşi sporesc enorm productivitatea", iar agricultorilor le cresc semnificativ veniturile, a declarat dna Chan.
Cercetătoarea argentiniană s-a lansat în acest proiect în 1993, când a revenit în ţară de la Strasbourg, unde şi-a obţinut doctoratul. Respectiva descoperire, care ar putea fi comercializată începând cu 2015, reprezintă rezultatul a 20 de ani de eforturi inclusiv financiare.
Deoarece erau necesare fonduri de care universitatea nu dispunea, a fost semnată o convenţie cu o companie locală, Bioceres, fondată de cultivatori argentinieni şi care are acum dreptul de proprietate asupra descoperirii.
Compania argentiniană s-a asociat cu concernul american Arcadia, care intenţionează să investească 20 milioane de dolari în comercializarea produsului, a cărui descoperire a fost anunţată în luna februarie de preşedinta Cristina Kirchner.
Evenimentul va permite sporirea rentabilităţii în agricultură, în pofida extinderii suprafeţelor cultivate, a explicat fosta studentă a Universităţii din Ierusalim, unde a trăit în timpul dictaturii /1976-1983/, acum mamă a doi băieţi din care cel mare /21 ani/ îi păşeşte pe urme.
Militanţi pentru apărarea mediului înconjurător se tem totuşi că această descoperire va încuraja monocultura.
Revoluţie biotehnologică: O genă rezistentă la secetă
Publicat la 21.04.2012, 13:22:30
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
