Datele sunt preliminare, compania urmând să îşi prezinte rezultatele financiare pe 4 august. Petrom a raportat pe trimestrul doi o producţie de petrol şi gaze naturale de 182 de mii de barili echivalent petrol pe zi, cu aprope 2% mai mici faţă de primele 3 luni din acest an şi faţă de trimestrul doi al anului trecut. Motivul: scăderea sezonieră a cererii şi întârzierea unor lucrări tehnice. După un prim trimestru din acest an foarte bun, datorită vremii reci de afară, vânzările de gaze naturale au coborât cu aproape 40% în trimestrul 2, la 0,89 de miliarde metri cubi.
Nivelul vânzărilor este similar însă cu cel din trimestrul doi al anului trecut. La nivel de grup, producţia de hidrocarburi a OMV a urcat uşor, în timp ce vânzările de gaze au fost în scădere.
Marjele de rafinare ale companiei austriece au avansat până la 3,39 de dolari pe baril, duble faţă de acelaşi interval din 2009.
Rezultate preliminare Petrom: Vânzările de gaze naturale au coborât cu aproape 40% în T2
Publicat la 20.07.2010, 06:45:30
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
